Preşedintele USR, Cătălin Drulă, l-a criticat, miercuri, pe ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru anularea licitaţiei privind realizarea a 26 de kilometri din A3, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş, susţinând că este al doilea tronson ‘blocat’ de Grindeanu pe această autostradă.
‘Grindeanu anulează încă o licitaţie pe A3 – 26 km de autostradă între Suplacu de Barcău şi Chiribiş. Este al doilea tronson blocat de Sorin Grindeanu pe autostrada A3, după ce în primăvară reziliase şi lotul vecin Chiribiş – Biharia şi pe care nu a fost în stare să îl reliciteze nici până azi. La aproape 20 de ani de la startul lucrărilor de către Bechtel, contorizăm a 4-a reziliere sau anulare de licitaţie pe sectorul Suplacu de Barcău – Chiribiş, cel mai probabil o situaţie unică la nivel mondial’, a scris Drulă, pe Facebook.
El a menţionat că anul trecut, în mandatul său, a fost anunţat câştigătorul acestei licitaţii, iar în februarie 2022 s-au finalizat contestaţiile.
‘Anul trecut, în mandatul meu, a fost anunţat câştigătorul acestei licitaţii, iar în februarie 2022 s-au finalizat contestaţiile. Ar fi trebuit să fie desemnat câştigătorul final şi să se semneze contractul. Însă un asemenea scenariu a fost de neimaginat pentru Sorin Grindeanu. Proiectul a fost abandonat în 2013 de PSD – Dan Şova la un stadiu de finalizare de 50%. De atunci, scheletele de fier-beton nefinalizate au rămas o mărturie vie a incompetenţei şi nepăsării PSD. Tot aici zace nefolosit şi vestitul viaduct de 1,8 km de la Suplacu de Barcău peste lacul de acumulare cu acelaşi nume, un ‘muzeu’ în aer liber ce a costat zeci de milioane de euro’, a completat preşedintele USR.