Acasă55Iohannis: E nevoie de clarificări publice din partea UDMR şi de o...

Iohannis: E nevoie de clarificări publice din partea UDMR şi de o discuţie în coaliţie despre discursul premierului Ungariei

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că este nevoie de clarificări publice din partea UDMR în contextul discursului susţinut în România de premierul Ungariei, Viktor Orban, dar şi de o discuţie clarificatoare în cadrul coaliţiei.

‘Eu cred că este nevoie de clarificări publice din partea UDMR, fiindcă la acel eveniment a fost prezentă o parte semnificativă din conducerea şi din rândul UDMR. Ei vor trebui să explice dacă au fost de acord cu conţinutul acelui discurs pe care l-au aplaudat, ceea ce ar fi extrem de complicat, sau dacă nu au înţeles despre ce se vorbeşte şi au aplaudat pur şi simplu generic personajul care a ţinut discursul. Oricare ar fi explicaţia, ea trebuie să existe şi cred că trebuie să existe o discuţie clarificatoare inclusiv în coaliţia de guvernare’, a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, la conferinţa comună cu omologul din Republica Moldova, Maia Sandu.

El a subliniat că ‘nu-şi doreşte nimeni în România să provoace o criză guvernamentală pentru că un înalt demnitar străin a avut un discurs eronat’.

‘Dar nu putem să ne facem că acele lucruri nu au fost spuse, cum nu putem să ne facem că acele spuse nu au fost aplaudate’, a afirmat preşedintele Iohannis.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks