Salvamontiştii intervin pentru a coborî de pe munte un bărbat de aproximativ 35 de ani care a intrat în şoc anafilactic după ce a fost înţepat de o albină în Masivul Piatra Craiului, zona Marele Grohotiş.
‘Operaţiune de salvare contracronometru pentru salvamontiştii argeşeni, în Piatra Craiului, zona Marele Grohotiş. Bărbat de aproximativ 35 ani în şoc anafilactic în urma unei înţepături de albină. Echipa de prim răspuns Baza Dâmbovicioara a plecat spre locul indicat de apelant şi pentru că elicopterul SMURD/IGaV nu poate realiza misiunea, după acordarea primului ajutor victima va fi coborâtă până la punctul unde poate ajunge ambulanţa. Echipa de sprijin de la formaţia Câmpulung a început deplasarea spre Marele Grohotiş având tot echipamentul pentru transportul victime’, informează Salvamont Argeş, pe Facebook.