Premierul Nicolae Ciucă a declarat duminică, la ‘Săptămâna Haferland’ de la Criţ, judeţul Braşov, că România este un stat democratic, cu viziuni şi idei diferite, ‘chiar opuse’, dar acestea nu trebuie să se radicalizeze, motiv pentru care trebuie să luptăm împotriva oricăror forme de autoritarism, a exceselor fundamentate pe ‘doctrine naţionaliste-populiste, rasiste sau de clasă’.
‘Apartenenţa noastră la civilizaţia occidentală şi la societatea naţiunilor europene presupune să împărtăşim valori comune, nu doar interese comune. V-o spun răspicat: România este un stat democratic care a făcut în ultimii 30 de ani eforturi considerabile ca să fie un partener de încredere în rândul societăţilor occidentale dezvoltate. Noi, românii, am ales acest drum când am îndepărtat de la putere regimul comunist şi nu vom părăsi acest drum. Democraţia este un regim politic complicat, funcţionează cel mai bine prin consens şi cooperare. Desigur că într-o societate democratică există viziuni şi idei diferite, chiar opuse, care nu trebuie să se radicalizeze, ci trebuie să se tolereze pentru a ajunge la consens şi echilibru. Nicio democraţie nu este perfectă, dar se perfecţionează prin consolidare. Învăţăm unii de la alţii şi luptăm împotriva oricăror forme de autoritarism, radicalizare, a exceselor fundamentate pe doctrine naţionalist-populiste, rasiste sau de clasă. Totodată, democraţia trebuie apărată, în ciuda tuturor obstacolelor, investind continuu energia şi încrederea noastră. Numai aşa, participând la democraţie, vom putea să înţelegem valorile sale, să le respectăm şi să le transmitem copiilor noştri prin educaţie’, a precizat Ciucă.
El a adăugat că trebuie combătute ‘cu toată forţa’ acţiunile şi discursurile care militează pentru ură şi violenţă în cadrul societăţii, menţionând că se impune promovarea valorilor democratice pe care se întemeiază pacea şi bunăstarea oamenilor.
‘Alături de suveranitatea naţională şi unitatea poporului, de cetăţenie, de valorile constituţionale derivate din pluralismul politic şi statul de drept, dreptul la identitate reprezintă unul din fundamentele societăţii democratice în care trăim. Ca cetăţeni români, suntem egali în drepturi şi suntem liberi să ne păstrăm, dezvoltăm şi să ne exprimăm identitatea etnică, culturală, lingvistică şi religioasă, fără discriminări şi privilegii. Ca societate europeană şi democratică, noi nu putem să gândim lumea în care trăim din perspectiva excluderii, a violenţei, sub toate formele sale, sau a dreptului celui mai puternic. Ca societate democratică, trebuie să fim puternici şi fermi în apărarea valorilor noastre. Trebuie să combatem cu toată forţa acele acţiuni şi discursuri care militează pentru ură şi violenţă în cadrul societăţii şi să promovăm, prin acţiunile şi cuvintele noastre, valorile democratice pe care se întemeiază pacea şi bunăstarea comunităţilor noastre’, a punctat premierul.
Ciucă a subliniat că Guvernul pe care îl conduce are misiunea de a asigura stabilitatea politică, socială şi economică, într-o perioadă cu multiple crize interconectate şi cu un război la graniţă, în contextul în care sunt puse în pericol valori fundamentale, precum libertatea, pacea şi bunăstarea.
‘Pacea şi bunăstarea naţiunii şi a membrilor săi sunt scopurile fundamentale ale oricărei societăţi democratice, totodată, libertatea este valoarea supremă a oricărui om care trăieşte în cadrul unei astfel de societăţi. Libertatea de a gândi, de a se informa, de a se educa, precum şi libertatea de a-şi exprima identitatea etnică, culturală, lingvistică şi religioasă sunt toate expresii ale libertăţii omului, protejate şi garantate deopotrivă de statul român. Vedem azi ce consecinţe dramatice apar când valori fundamentale sunt puse în pericol din cauza războiului pornit de Rusia în Ucraina, nu departe de graniţele noastre. Ştim că de modul în care gestionăm acum aceste crize, alături de partenerii noştri europeni şi transatlantici, depind viitorul şi bunăstarea noastră în anii care vor urma. De aceea, Guvernul pe care îl conduc are această misiune, deloc uşoară, de a asigura stabilitatea politică, socială şi economică, într-o perioadă cu multiple crize interconectate şi cu un război la graniţă, care a schimbat lumea în care trăim’, a spus Ciucă. AGERPREs /(AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Antonia Niţă)