Cuptorul roman din secolul al IV-lea, unic în România, descoperit în timpul unei campanii arheologice din anii ’80 şi salvat de la dispariţie de o firmă privată, care ulterior a decis să îl doneze Muzeului de Istorie din Sighişoara, a fost expus publicului cu ocazia Festivalului Sighişoara Medievală, pe strada Morii, în Oraşul de Jos.
Directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara, Nicolae Teşculă, a declarat, pentru AGERPRES, că turiştii pot admira acum cuptorul roman unic în ţară, atât ziua, cât şi noaptea, întrucât acesta este amplasat într-un pavilion de sticlă iluminat pe timpul nopţii.
‘Cuptorul a fost ameninţat de distrugere în locul în care a fost descoperit, fiind extras în anul 1982 şi depozitat în următorii 24 de ani într-un container din Cetate. Apoi a fost transferat la fabrica de cărămidă din oraş, unde a fost restaurat şi expus. În anul 2020, noua conducere a fabricii şi-a anunţat intenţia de a returna cuptorul Muzeului de Istorie din Sighişoara, însă procedurile au implicat mai multe riscuri legate de relocare, de rezistenţa obiectului, de depozitare şi de conservare. Cuptorul a fost adus pe noua locaţie, a fost restaurat, iar în jurul acestuia a fost amplasat un pavilion de protecţie. Acum, cu ocazia Festivalului Sighişoara Medievală, cuptorul poate fi vizitat, fiind iluminat’, a spus Nicolae Teşculă.
Cuptorul din secolul al IV-lea cu valoare de unicat, care a produs ceramică de tradiţie romană, a fost descoperit de prof. dr. Radu Harhoiu şi de prof. dr. Gheorghe Baltag, în timpul unor săpături arheologice efectuate în 1981, în aşezarea de la Dealul Viilor.