Una dintre victimele accidentului rutier produs luni pe DN 1B a decedat, iar a doua, rănită grav, a fost preluată de un elicopter SMURD.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, ale cărui echipaje au intervenit la accident, persoana decedată este o femeie de 49 de ani. Rănitul, un bărbat în vârstă de 57 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral grav şi era inconştient.
Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române anunţase, iniţial, că două persoane au fost rănite într-un accident rutier produs, luni, pe DN 1B, în zona localităţii Săhăteni, circulaţia între Ploieşti şi Buzău fiind oprită.
‘Un autoturism şi un autotren au fost implicate într-un accident pe DN 1B Buzău – Ploieşti, în zona localităţii Săhăteni, judeţul Buzău, circulaţia fiind întreruptă din această cauză. În urma coliziunii, două persoane din autoturism au fost rănite’, a precizat Centrul Infotrafic.
La locul accidentului au intervenit trei echipaje de la ISU Prahova – o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. De asemenea, s-a solicitat şi intervenţia unui elicopter SMURD.