Giurgiu, 3 aug/ Agerpres/ – Un bărbat în vârstă de 32 de ani din municipiul Giurgiu a fost arestat preventiv după ce nu a respectat măsura preventivă a controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu o minoră în vârstă de 12 ani.
‘Poliţiştii din cadrul Biroului de Supravegheri Judiciare Giurgiu au constatat, într-un dosar de supraveghere instituit în data 14 iunie 2022 pentru un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Giurgiu, faţă de care Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor că bărbatul nu a respectat obligaţia de a se apropia de persoana vătămată, o tânără, de 12 ani, motiv pentru care, Tribunalul Giurgiu a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de acesta’, se arată într-un comunicat de presă, emis miercuri, de IPJ Giurgiu.
În baza mandatului emis, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Giurgiu au procedat la punerea în executare a acestuia, bărbatul fiind introdus miercuri în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Giurgiu.