Premierul Nicolae Ciucă i-a cerut, miercuri, preşedintelui Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, să verifice evoluţia preţului la energie, având în vedere diferenţa dintre preţul mediu ponderat la producători şi cel cu care se vinde energia pe piaţă.
‘Ţinând cont de evoluţia preţului la energie şi, în primul rând, ţinând cont de diferenţa dintre preţul mediu ponderat la producători şi cel cu care se vinde energia pe piaţă, Consiliul Concurenţei, împreună cu ANRE, cu toţi cei care au responsabilităţi în acest domeniu, vă rog să verificaţi această evoluţie a preţului, pentru că, aşa cum am putut să înţeleg eu din tot ceea ce înseamnă ansamblul şi mecanismele acestea de producere şi vânzare a energiei, piaţa zilei următoare trebuia să fie una de echilibrare. Or, putem să constatăm astăzi că ea a devenit chiar o piaţă consolidată de tranzacţionare a energiei. Vă rog să verificaţi dacă aici se produc sau nu elemente speculative privind tranzacţionarea energiei’, a afirmat prim-ministrul, la începutul şedinţei de Guvern.
El a adăugat că în aceste verificări trebuie să fie implicat şi Ministerul Energiei.