Premierul Nicolae Ciucă a salutat, luni, decizia Comisiei Europene privind aprobarea unei scheme de ajutoare de stat în valoare de 149 de milioane de euro pentru sprijinirea producţiei de hidrogen din surse regenerabile, subliniind că, astfel, România este mai aproape de materializarea obiectivelor pe care şi le-a propus prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă în materie de energie verde.
‘Salut decizia de astăzi a Comisiei Europene şi am încredere în capacitatea noastră de a absorbi aceste fonduri prin proiecte care ne vor ajuta să reducem dependenţa de combustibili fosili şi să dezvoltăm în ţară producţia de hidrogen din surse regenerabile. Diversificarea surselor de energie este o prioritate, mai ales în contextul actual, iar orientarea către surse alternative este firească, din grijă faţă de mediu şi faţă de generaţiile viitoare’, a precizat Ciucă, potrivit unui mesaj postat pe pagina de Facebook a Guvernului.
Potrivit prim-ministrului, autorităţile de la Bucureşti vor continua într-o manieră ‘coordonată’ şi ‘coerentă’ eforturile pentru atingerea la termen a ţintelor şi jaloanelor asumate prin PNRR.
‘Avem periodic discuţii de lucru în cadrul Comitetului de Monitorizare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru a fi la zi cu evoluţia demersurilor care se fac la fiecare nivel. Valorificăm toate oportunităţile de finanţare pe care le avem prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă al UE, având în vedere că pentru 85% din apelurile de proiecte competitive din PNRR, inclusiv schemele de ajutor de stat, avem stabilite termene de lansare în 2022. La nivelul Guvernului, avem pregătite soluţiile pentru asigurarea cofinanţărilor necesare implementării lor şi pentru a pune în valoare banii europeni în beneficiul cetăţenilor români şi al economiei naţionale’, a susţinut Nicolae Ciucă.
Comisia Europeană a aprobat, luni, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă de ajutoare a României în valoare de 149 de milioane euro pusă la dispoziţie prin intermediul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (‘MRR’) pentru a sprijini producţia de hidrogen din surse regenerabile.
‘Această schemă în valoare de 149 de milioane euro permite României să îşi consolideze capacităţile de producţie de hidrogen din surse regenerabile, limitând în acelaşi timp posibile denaturări ale concurenţei. Măsura adoptată astăzi va contribui la realizarea Strategiei UE pentru hidrogen şi a ambiţiilor Pactului verde european. Mai mult decât atât, măsura va ajuta România să înlocuiască gazele naturale, cărbunele şi petrolul din industriile greu de decarbonizat şi din transporturi şi să îşi reducă dependenţa de combustibilii fosili importaţi, în conformitate cu planul REPowerEU’, a declarat vicepreşedinta Comisiei Europene, Margrethe Vestager.