AcasăStiri generaleGalaţi: Bărbat urmărit de autorităţile italiene, depistat şi reţinut la frontieră

Galaţi: Bărbat urmărit de autorităţile italiene, depistat şi reţinut la frontieră

Poliţiştii de frontieră au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat pe numele căruia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, emisă de autorităţile din Italia, informează, marţi, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi.

Potrivit sursei citate, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pentru a intra în ţară, un cetăţean român, în vârstă de 33 de ani.

La controlul de frontieră, s-a constatat faptul că pe numele bărbatului era emisă, de autorităţile din Italia, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, predare sau extrădare, pentru infracţiunea de înşelăciune.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Galaţi, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks