Poliţiştii de frontieră au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat din Republica Moldova pe numele căruia era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, emisă de autorităţile din Italia, informează, joi, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi.
Potrivit sursei citate, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pentru a intra în ţară, un bărbat din Republica Moldova, în vârstă de 37 de ani.
La controlul de frontieră, s-a constatat faptul că pe numele bărbatului era emisă, de autorităţile din Italia, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, predare sau extrădare, pentru săvârşirea unor infracţiuni contra patrimoniului.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Galaţi.