Zeci de anticari şi buchinişti din toată ţara sunt prezenţi, timp de cinci zile, la Brăila, la târgul organizat de zilele municipiului, ocazie cu care îşi pot expune spre vânzare, pe vechea stradă Regală, denumită în prezent Mihai Eminescu, colecţiile strânse cu migală şi pasiune de-a lungul vieţii.
Organizat sub numele de ‘Poveştile colecţionarilor’, târgul s-a deschis miercuri seară şi poate fi vizitat până luni, 15 august.
Standurile cuprind obiecte de artă, cărţi, tablouri, fotografii, mobilier de epocă, costume vechi, numismatică, pendule, fiare de călcat, lămpi, servicii de porţelan şi sticlă, statuete din bronz, ceasuri vechi, tacâmuri, sfeşnice, vase de bucătărie, cele mai multe datate în jurul anului 1900.
Târgul Naţional al Anticarilor şi Buchiniştilor se înscrie în manifestările organizate cu ocazia Zilelor Municipiului Brăila, programate în perioada 9-15 august, care cuprind şi festivităţile dedicate Zilei Marinei.
Joi seară va avea loc deschiderea Festivalului de folclor ‘Lină Chiralină’, care este programat să se desfăşoare timp de trei zile pe Faleza Dunării, precum şi a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii ‘Cărăbuş’.
Vineri este programată Parada Portului Popular, cu peste 600 de participanţi, care vor defila pe traseul Bariera Călăraşilor – Calea Călăraşilor – Piaţa Independenţei – Faleza Dunării şi vizionarea filmului ‘Veronica se întoarce’ din Caravana Filmului Românesc.
Sâmbătă va avea loc o parada maşinilor de epocă pe traseul Brăila Mall – Şoseaua Viziru – Bariera Călăraşilor – Calea Călăraşilor – Piaţa Traian – Calea Galaţi – Bulevardul Al. I. Cuza – General Eremia Grigorescu – Bulevardul Dorobanţilor – Bariera Călăraşilor – Calea Călăraşilor – Parcarea Primăriei.
Sâmbătă şi duminică va avea loc Concursul Naţional de Karting ‘Cupa Brăilei’. Tot sâmbătă, în Portul militar Brăila se va organiza Ziua Porţilor Deschise, cu prezentarea navelor, a armamentului şi tehnicii din dotarea Flotilei Fluviale şi vizitarea navelor militare.
Duminică vor concerta Nicu Alifantis, House Killerz, Spike, DJ Sasha Lopez, DJ Andre Rizo, iar la final este programat un show cu lasere.
Luni, 15 august, pe Faleza Dunării, de la 10,00, vor avea loc manifestările dedicate Zilei Marinei Române, iar de la ora 20,00 este programată retragerea cu torţe, pe muzica militară a Garnizoanei Brăila. Pe scena de pe Esplanada Dunării vor susţine concerte Emma şi Carla’s Dreams, Zilele Brăilei urmând să se încheie cu un show de artificii şi lasere.