Preşedintele liberalilor timişeni, Alin Nica, a declarat, vineri, că organizaţia evaluează potenţialii candidaţi pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara, în alegerile din 2024, dar şi pentru cele parlamentare, fiind ‘foarte puţine şanse ca pe listele PNL Timiş să se mai regăsească actualul senator Alina Gorghiu’.
Pentru Primăria Municipiului Timişoara, liderul PNL Timiş a anunţat că în momentul de faţă sunt patru nume de posibili candidaţi, între care şi cel al fostului edil Nicolae Robu.
‘Doamna Gorghiu face parte din organizaţia Argeş. Noi avem încă o relaţie foarte bună cu doamna senator, pentru că e important să ai puncte de sprijin în cadrul PNL atunci când vine vorba de susţinerea unor proiecte care vizează Timişul şi Timişoara. Doamna senator este preşedintele interimar al Senatului şi este şi va fi, încă, o voce importantă şi în perioada următoare, şi în partid. Ea face parte din organizaţia Argeş. Sunt foarte puţine şanse ca pe listele PNL Timiş din 2024 să se mai regăsească; va candida pe listele de la Argeş. Doamna Gorghiu ne-a ajutat foarte mult în aceşti doi ani; amintesc doar sprijinul pe care ni l-a dat pentru amendamentul promovat la Legea bugetului de stat 2021, când mai multe proiecte majore din Timiş şi Timişoara au primit finanţare. Este clar că Alina Gorghiu şi-a făcut datoria ca senator de Timiş şi cu siguranţă, va ajuta judeţul şi din noua postură în care se află’, a afirmat Alin Nica.
Potrivit acestuia, încă nu s-a conturat numele viitorului cap de listă pentru alegerile din 2024, prioritare fiind alegerile locale, ‘pentru că sunt înaintea celor parlamentare, dacă nu cumva se vor suprapune şi atunci ar trebui să le gândim la pachet’.
‘Pentru Primăria Municipiului Timişoara, noi avem în momentul de faţă patru posibili candidaţi pe care îi urmărim şi în funcţie de performanţa lor publică ne vom hotărî care e cea mai bună variantă pentru PNL. Sunt actualul viceprimar al Timişoarei, Cosmin Tabără, rectorul Universităţii de Vest Timişoara, deputatul Marilen Pirtea, fostul primar Nicolae Robu, pe care nu l-am exclus din această evaluare. Pot fi chiar şi eu, ştiu că se discută şi acest lucru, n-am exclus nici această variantă, deşi am mai declarat că eu aş prefera să mai continui la Consiliul Judeţean cu încă un mandat, fiindcă aşa este normal, să-ţi duci la bun sfârşit proiectele pe care le-ai început. Vom lua decizia care este cea mai favorabilă PNL, care să ne aducă maximum de voturi în 2024’, a detaliat Alin Nica.
Preşedintele PNL Timiş a ales să nu mai comenteze declaraţii făcute de Nicolae Robu, după ce acesta a pierdut Primăria Timişoara, în 2020, prin care îl făcea ‘trădător’ pe Alin Nica, punându-le pe seama emoţiilor momentului de atunci.
‘Nu mai ţin minte (declaraţiile lui Nicolae Robu – n.r.). Nu ţin minte în general cuvintele spuse la mânie şi la supărare. (…) Da, Nicolae Robu mai are opozanţi în partid, aşa cum am şi eu, cum are fiecare’, a conchis Alin Nica.