Doi şoferi, unul din Cluj, altul din Sibiu, au fost sancţionaţi de poliţişti după ce au fost filmaţi în timp ce circulau pe banda de urgenţă a Autostrăzii A1, imaginile fiind difuzate în mediul on-line, informează un comunicat de presă al IPJ Sibiu.
‘Ca urmare a apariţiei recente în mediul on-line a unor imagini în care doi conducători auto se deplasau pe banda de urgenţă a Autostrăzii A1, poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva s-au sesizat din oficiu şi au demarat verificări pentru identificarea persoanelor în cauză şi aplicarea măsurilor legale în consecinţă. În scurt timp, conducătorii auto au fost identificaţi şi sancţionaţi. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 62 de ani, din judeţul Cluj, respectiv un sibian în vârstă de 31 de ani, care, la data de 5 august, respectiv la data de 7 august, ar fi condus nejustificat autoturismele pe banda de urgenţă a Autostrăzii A1, pe tronsonul Sibiu – Alba’, se arată în comunicatul IPJ Sibiu.
Potrivit sursei citate, cei doi şoferi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 1.305 lei, dar şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.