Un număr de 3.542 persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 159 mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat, joi, Ministerul Sănătăţii (MS).
La ATI sunt trataţi 269 de pacienţi, dintre care 235 sunt nevaccinaţi anti-COVID.
Din totalul pacienţilor internaţi, 467 sunt minori, 462 fiind internaţi în secţii, cu 10 mai puţini faţă de ziua anterioară, şi 5 la ATI, cu unul mai mult faţă de ziua anterioară.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 24 decese în rândul pacienţilor cu COVID (15 bărbaţi şi 9 femei).
Dintre cele 24 decese, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, două la categoria de vârstă 60-69 de ani, 9 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 11 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi şi 7 erau vaccinaţi.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, 66.441 persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat în România.