O căsuţă mică de pe strada Apalinei din Reghin, formată din două camere şi o bucătărie, prezintă povestea dramatică a lui Alexandru Todea, al doilea cardinal al României după mentorul său Iuliu Hossu – cel care a citit la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, proclamaţia de unire a Transilvaniei cu Regatul României -, pe care l-a vegheat până în ultima clipă, în 28 mai 1970.
Alexandru Todea a devenit cardinal în 1991, însă un an mai târziu a fost nevoit să se retragă în căsuţa din Reghin, după ce a suferit un accident vascular cerebral, care i-a provocat o paralizie. S-a stins din viaţă în 22 mai 2002, la Târgu Mureş, şi este înmormântat în Catedrala Arhiepiscopală ‘Sfânta Treime’ din Blaj.
Cardinalul Alexandru Todea s-a născut la 5 iunie 1912, la Teleac, în comuna Gorneşti din judeţul Mureş, fiind al 13-lea din cei 16 copii ai familiei de ţărani Gheorghe şi Maria Todea. A studiat la Reghin, la Blaj şi la Roma, iar după anul 1948 a continuat să-i păstorească pe credincioşii greco-catolici aflaţi sub persecuţie comunistă.
La 19 noiembrie 1950 a fost consacrat episcop greco-catolic în clandestinitate, iar în 31 ianuarie 1951 a fost arestat de comunişti şi condamnat la muncă silnică pe viaţă, fiind închis aproape 14 ani, inclusiv la Sighet. A fost eliberat în anul 1964, odată cu graţierea deţinuţilor politici, însă persecutarea sa nu s-a oprit aici.
După căderea regimului comunist şi recunoaşterea oficială a Bisericii Greco-Catolice, Alexandru Todea a devenit mitropolit, fiind apoi făcut Cardinal al Bisericii Catolice de către Papa Ioan Paul al II-lea, la data de 29 iunie 1991. Din 11 decembrie 1992 a devenit membru de onoare al Academiei Române.
Dincolo de această biografie impresionantă există şi o viaţă a omului Alexandru Todea, care s-a întrepătruns cu viaţa clerului, dar pe care doar câţiva oameni o cunosc.
Strănepoata cardinalului, Mariana Roman, este cea care a avut grijă de Alexandru Todea până la plecarea acestuia la ceruri, ea fiind desemnată de cardinal să rămână în căsuţa din Reghin, să se îngrijească de toate documentele şi de lucrurile sale.
‘Când preasfinţitul a fost eliberat din puşcărie, în noaptea de 5 spre 6 august 1964, a mers la casa în care locuia cu chirie când a fost arestat. În noaptea aceea a mers la doamna Carolina, a bătut la uşă, iar ea nu l-a recunoscut. După mai bine de 13 ani de puşcărie, familia s-a modificat, a devenit mai mare şi atunci a fost nevoit să-şi caute altă chirie. A stat în chirie până în 1979, iar după aceea s-a mutat aici, pe strada Apalinei, la numărul 34. Aici era o casă părăsită pe care a cumpărat-o de la proprietari. De atunci a stat tot aici, pe Apalinei, şi şi-a putut desfăşura activitatea dânsului de misiune, deşi era urmărit pas cu pas de Securitate. Există rapoarte despre tot ceea ce făcea, tot ce cumpăra, cu cine se întâlnea, pe ore. Am păstrat absolut tot, aceasta a şi fost dorinţa domniei sale, să păstrez totul aşa cum a fost’, ne-a declarat Mariana Roman.
Strănepoata cardinalului ne-a arătat biblioteca, despre care ne-a spus că ar avea peste 1.000 de volume, cărţi cumpărate de el sau primite, din toate domeniile: literatură, medicină, religie etc.
Casa de pe Apalinei din Reghin este austeră, însă adăposteşte o mărturie de netăgăduit de pe vremea persecuţiei religioase din perioada comunistă.
‘A fost foarte urmărit, nici telefon nu şi-a instalat, atunci când oamenii aveau nevoie de domnia sa, îl sunau la o vecină – o vecină care făcuse şi ea 12 ani de puşcărie pentru că era o credincioasă foarte devotată şi de încredere a cardinalului. Bunicul meu a fost frate cu cardinalul, eu sunt strănepoata, mama e nepoată de frate, deci eu sunt strănepoată şi mama are aproape 80 de ani îndată. Ca să păstrăm lucrurile exact aşa cum au fost, a fost dorinţa cardinalului. Ştia că face parte din istoria Bisericii şi a României, asta este realitatea, pentru că a trecut de Primul Război Mondial, de puşcăriile comuniste, a trecut prin multe, foarte multe. A studiat la Roma, unde s-a mai putut întoarce abia după 50 de ani. După 50 de ani, în 1990, a fost chemat la Roma de către Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea. Casa am păstrat-o exact aşa cum a fost pe vremea când aici locuia cardinalul Todea, inclusiv masa altarului unde celebra dânsul Sfânta Liturghie. Zilnic celebra liturghia, chiar dacă nu veneau oameni la slujbă. Oamenii au început să vină la slujba de la casa cardinalului Todea prin anii 80, la început mai puţini’, povesteşte strănepoata.
După 1989, pe 15 august, la sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, cardinalul Todea, pe atunci episcop, a ţinut o Liturghie şi a instalat altarul în stradă, fiindcă Biserica Greco-Catolică nu mai era ţinută sub observaţie de Securitate, iar locul în care se celebra până atunci devenise neîncăpător.
‘A pus altarul în stradă fiindcă era plină curtea, la fel şi curtea vecinilor. După acea liturghie, îmi amintesc că ne-am dus cu toţii la înmormântarea unei credincioase pe care cardinalul Todea o îngrijise, am mers cu mai mulţi preoţi. Cât timp cardinalul a ţinut slujba în casă, până în 1989, oamenii au început să vină la slujbe, dar dânsul nu şi-a dorit niciodată să pună în pericol pe cineva, ştia că vor fi persecutaţi dacă îl vizitează. Aici, în casă, avem altarul aşa cum a fost dintotdeauna. Mai avem aici veşmintele, reverenda de cardinal şi acelea pe care le poartă episcopii (…). Până înainte să fie episcop, veşmintele erau simple. După ce a fost făcut cardinal, a purtat reverenda roşie. Avem şi veşmintele în care a fost hirotonit preot, în 25 martie 1939, sunt păstrate cu foarte mare grijă. Asta este personalitatea dânsului, aşa cum a fost îmbrăcat când mergea la celebrări, la liturgii, la evenimente importante’, a arătat Mariana Roman.
Cel mai mare dor, ne spune Mariana Roman, o încearcă atunci când îşi aminteşte de ‘sentimentele acelea frumoase de neuitat’ şi de momentele memorabile pe care le trăia când cardinalul îşi povestea trecutul: pentru ea era un erou, un model, îl admira pentru modul în care şi-a conştientizat boala şi a dus-o cu demnitate până în ultima zi.
‘Într-adevăr, atrăgea foarte multă lume şi venea foarte multă lume aici, încărcată cu tot felul de probleme, iar la plecare spuneau că pleacă uşuraţi, parcă zboară. După ce a fost instalat la Blaj, în 7 octombrie 1990, după ce s-a eliberat castelul mitropolitan, un etaj în castel, avea acolo biroul şi dormitorul. M-am mutat şi eu şi o prietenă a mea, împreună cu care l-am îngrijit. La Reghin a revenit la sfârşitul lui august în 1992, s-a îmbolnăvit în aprilie şi am revenit la Reghin după 5 luni. A făcut un AVC şi a fost paralizat pe partea dreaptă, în săptămâna mare de Paşti, miercurea s-a întâmplat. Avem aici păstrat patul suferinţei dânsului de 10 ani – din 1992 până în 2002 – şi aceasta este capeluţa dânsului, cum s-ar zice, camera de rugăciune. Când a murit era data de 22 mai, era Sfânta Rita, o sfântă de care îi plăcea foarte mult. (…) L-am îngrijit eu şi prietena mea şi Dumnezeu a avut grijă de noi toţi. (…) Paralizia e paralizie, asta a fost o altă cruce a dânsului după puşcărie, dar nici nu cred că am întâlnit o persoană care să-şi ducă cu seninătate suferinţa. Şi-a conştientizat boala, şi-a dat seama de ce poate, ce nu poate, a fost aşa conştient de toate din jurul dânsului. Celebra Liturghia în fiecare duminică, nu mai putea în fiecare zi fiindcă era prea obositor pentru el, făcea mai mult pentru el şi pentru noi. Eram doar noi două şi dânsul, de această dată’, îşi aminteşte Mariana Roman.
La doi ani de la declanşarea paraliziei, cardinalul Alexandru Todea a participat la punerea pietrei de temelie a Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Reghin şi la liturghia de sfinţire a locului, însă nu a apucat să vadă finalizată construcţia.
Abia în anul 2012, după 18 ani de la începerea construcţiei, în aceasta s-a putut sluji. Acest lucru se întâmpla la exact 100 de ani de la naşterea cardinalului Alexandru Todea şi la 10 ani de la moartea sa.
‘Depindea şi de starea dânsului, cum se simţea în ziua respectivă, nu avea un program, dar a fost şi la punerea pietrei de temelie, în 1994, la biserica mare. Nu a apucat să o vadă, fiindcă abia în 2012 biserica a fost binecuvântată pentru a se putea sluji în ea, chiar dacă lucrările nu erau încă finalizate. Când era bolnav îl scoteam foarte des la plimbare cu maşina. În plus, era vizitat de oameni foarte importanţi, precum preşedintele Emil Constantinescu, regele Mihai şi elitele bisericii catolice mondiale”, ne-a mai spus Mariana Roman.
Cardinalul Alexandru Todea s-a îngrijit, în ultima perioadă a vieţii sale, să lase cât mai multe dovezi ale istoriei Bisericii Greco-Catolice, ale rolului extraordinar jucat de slujitorii acestei biserici în Transilvania şi ale persecuţiilor la care slujitorii acesteia au fost supuşi pe vremea comunismului.
