AcasăStiri generalePrahova: Tentativă de înşelăciune pentru obţinerea indemnizaţiei de creştere a copilului; 3...

Prahova: Tentativă de înşelăciune pentru obţinerea indemnizaţiei de creştere a copilului; 3 persoane – la audieri

Trei persoane au fost duse, luni, la audieri într-un dosar referitor la comiterea unor infracţiuni de tentativă la înşelăciune şi fals în declaraţii pentru obţinerea unei indemnizaţii de creştere a copilului, informează Poliţia Prahova.

Conform sursei citate, în acest dosar au fost efectuate trei percheziţii domiciliare în judeţul Prahova, fiind descoperite şi ridicate mai multe înscrisuri, precum şi alte mijloace materiale de probă.

‘Din cercetări a reieşit că persoanele bănuite ar fi solicitat de la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Prahova acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului minor, prezentând documente ce atestau obţinerea unor venituri fictive. Prin aceste demersuri, persoanele bănuite ar fi dorit acordarea unei indemnizaţii, estimată la aproximativ 150.000 de lei, sumă care nu a fost achitată de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Prahova, plăţile fiind sistate odată cu efectuarea cercetărilor’, precizează Poliţia.

Trei persoane au fost duse la audieri.

La activităţi au participat şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks