AcasăStiri generaleVaslui: Tânăr oprit la frontieră după ce a încercat să intre ilegal...

Vaslui: Tânăr oprit la frontieră după ce a încercat să intre ilegal în România, traversând înot râul Prut

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni au depistat un tânăr din Republica Moldova care a încercat să intre ilegal în România, trecând înot râul Prut.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, pe data de 22 august, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni, pe timpul executării unei misiuni de supraveghere a frontierei de stat, au depistat, în apropierea malului râului Prut, pe direcţia localităţii de frontieră Vetrişoaia, o persoană care nu-şi justifica prezenţa în zonă.

‘Colegii noştri au procedat la interceptarea şi legitimarea persoanei. Întrucât cetăţeanul respectiv nu avea documente asupra sa a fost condus la sediul sectorului în vederea stabilirii identităţii şi continuării cercetărilor. În urma verificărilor specifice efectuate şi cu sprijinul autorităţilor din Republica Moldova, s-a stabilit că persoana este un cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 21 ani şi a trecut înot râul Prut cu intenţia de a ajunge în România, în căutarea unui loc de muncă. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrarea în ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat’, se arată în comunicatul ITPF Iaşi.

În baza acordului de readmisie, persoana a fost preluată de autorităţile de frontieră ale statului vecin pentru continuarea cercetărilor. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Antonia Niţă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks