Acasă93Mureş: Cross caritabil '5K Run & Walk - Run for a reason'...

Mureş: Cross caritabil ‘5K Run & Walk – Run for a reason’ în sprijinul CSS Sighişoara

Asociaţia AUM în colaborare cu Interact Club Sighişoara organizează a patra ediţie a crossului caritabil ‘5K Run & Walk – Run for a reason’, prin care se doreşte sprijinirea Clubului Sportiv Şcolar din Sighişoara din donaţiile participanţilor.

‘Pe 25 septembrie se va organiza la Sighişoara, judeţul Mureş, crossul caritabil ‘5K Run & Walk – Run for a reason’. Evenimentul se află la a patra ediţie consecutivă şi este îndrăgit de către comunitatea locală. În acest an ne-am propus să aducem conceptul ‘color run’ şi în oraşul nostru, aşadar am creat această ediţie specială, în colaborare cu liceenii din Interact Club Sighişoara. Fondurile strânse din donaţii vor merge către Clubul Sportiv Şcolar din Sighişoara. Ne dorim ca acest eveniment să se bucure de un număr cât mai mare de participanţi pentru a-i susţine pe tinerii sportivi care ne reprezintă oraşul şi ţara la competiţii şi campionate’, au arătat organizatorii, într-un comunicat de presă.

În acest an, se precizează în comunicat, în data de 25 august, va fi organizată o ediţie specială ‘doi în unu’ formată din ‘5K Run & Walk – Run for a reason’ (aflat la a 4-a ediţie consecutivă) la care se adaugă şi ColorAct (o iniţiativă de tip color run a liceenilor din Interact).

‘Astfel am creat acest eveniment sportiv caritabil cu scop comun la care vă aşteptăm cu mult drag în număr cât mai mare (…) Contăm pe faptul că împreună putem ajunge departe şi astfel de colaborări sunt foarte importante pentru voi în dorinţa de a dezvolta oportunităţi eficiente de petrecere a timpului liber pentru comunitatea sighişoreană.  Evenimentul se adresează tuturor celor care iubesc sportul şi natura, celor care doresc să îşi petreacă timpul liber într-un mod constructiv şi celor care doresc să susţină cauza caritabilă. Prin acest cross încurajăm un stil de viaţă echilibrat şi sănătos alături de consolidarea sentimentului de apartenenţă în comunitatea sighişoreană’, au subliniat organizatorii.

Traseul ales are 5 kilometri şi poate fi parcurs prin alergare şi/sau mers, fiind organizat pe câteva străzi ale oraşului şi pe poteci de pădure.

‘Acest eveniment nu este o competiţie sportivă, astfel că nu se va folosi un cronometru şi nu se va realiza o ierarhie a celor care trec de linia de finish. Revenim la conceptul iniţial al acestui tip de eveniment încurajând participarea tuturor indiferent de pregătirea fizică’, au arătat iniţiatorii, pe Facebook.

Participanţii înscrişi online sau pe loc la punctul de check in vor semna declaraţiile pe proprie răspundere şi îşi vor ridica brăţările şi stickerul pentru tricou în urma oferirii donaţiei.

‘Vom lansa în aer pudra colorată şi vom da startului crossului. Participanţii pornesc pe traseul marcat în prealabil. La întoarcere, participanţii vor fi invitaţi să-şi ridice medaliile şi pliculeţele cu pudră colorată pentru momentul de închidere a crossului. În încheiere ne vom bucura de un concert Interact Band şi multe alte surprize. Participanţii sunt rugaţi să vină la eveniment îmbrăcaţi în ceva alb în partea de sus pentru a purta, până la finalul evenimentului, şi culorile pudrei holi cu care intră în contact. Pudra folosită este non-toxică şi iese la spălare’, a mai precizat Asociaţia AUM.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks