Consiliul Superior al Magistraturii afirmă, joi, că atât CSM, în largă majoritate, cât şi cele mai multe instanţe şi parchete susţin caracterul preponderent pozitiv al celor trei proiecte de modificare a legilor Justiţiei.
Potrivit unui comunicat al CSM transmis, joi, AGERPRES, prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii 115 din 12 august 2022 au fost avizate favorabil proiectul de lege privind statutul judecătorilor şi procurorilor, proiectul de lege privind organizarea judiciară şi proiectul de Lege privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu observaţiile prezentate în anexa care face parte integrantă din respectiva hotărâre.
‘Aşa cum s-a arătat şi în cuprinsul avizului, principalele aspecte propuse prin proiecte cu privire la statutul judecătorilor şi procurorilor şi sistemul judiciar, în ansamblul său, corespund, în esenţă, viziunii Consiliului Superior al Magistraturii, răspunzând atât nevoii de a menţine acele soluţii legislative care şi-au dovedit eficienţa, cât şi celei de a implementa soluţii diferite de cele consacrate, dacă acestea din urmă nu mai corespund realităţilor din sistem’, arată Consiliul.
De altfel, în procedura de avizare, Consiliul Superior al Magistraturii spune că a solicitat punctele de vedere ale instanţelor şi parchetelor cu privire la propunerile formulate, proiectele de lege transmise spre avizare fiind apreciate de majoritatea acestora, observaţiile înaintate având în general un caracter tehnic.
‘În concluzie, atât Consiliul Superior al Magistraturii, în largă majoritate, cât şi cele mai multe instanţe şi parchete, susţin caracterul preponderent pozitiv al celor trei proiecte de lege. În acelaşi timp, Consiliul se va implica în continuare în procesul legislativ în conformitate cu principiul cooperării loiale, observaţiile reţinute în hotărârea de avizare urmând a fi susţinute şi în cadrul procedurii parlamentare, în scopul asigurării tuturor garanţiilor pentru consolidarea independenţei sistemului judiciar şi realizarea unui act de justiţie la standarde înalte, contribuind astfel la creşterea încrederii întregii societăţi în justiţie’, se precizează în comunicat.