Poliţiştii au reţinut, în ultimele 24 de ore, 998 permise de conducere şi au retras 269 de certificate de înmatriculare, anunţă, duminică, Ministerul Afacerilor interne.
Potrivit unui comunicat al MAI, poliţiştii şi jandarmii au constatat 9.245 de contravenţii, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3.6 milioane de lei.
La nivelul unităţilor de poliţie au fost semnalate 903 posibile infracţiuni, aproape 28% dintre acestea fiind din oficiu.
Poliţiştii şi jandarmii au prins în flagrant 208 autori de infracţiuni, care au săvârşit 219 fapte penale, fiind depistate 9 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.
De asemenea, sâmbătă au fost dispuse măsuri preventive pentru 35 de persoane, iar în urma investigaţiilor desfăşurate au fost identificaţi 12 autori în 9 dosare penale cu AN, aflate în evidenţă, mai precizează sursa citată.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a efectuat 21 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind aplicate 59 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 9.500 de lei.
Totodată, pompierii au intervenit în 1.316 misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 84 pentru stingerea de incendii şi 6 pentru descarcerare, fiind salvate trei persoane.
În ultimele 24 de ore au fost emise 7 mesaje de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă ‘RO-ALERT’, mai arată sursa citată.
Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 23 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 18 persoane aflate în situaţii de urgenţă.
MAI mai informează că, în ultimele 24 de ore, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil, în ţara noastră.
De la începerea conflictului din Ucraina, 4.381 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România şi beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.
De asemenea, din 18 martie 2022 şi până în prezent au fost emise 59.665 de permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 97 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
Gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 58,3%.