Peste 200 de amenzi în valoare de aproape o jumătate de milion de lei au fost aplicate de comisarii Gărzii Forestiere Judeţene Alba în primul semestru al anului, potrivit informaţiilor prezentate marţi în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural Alba de şef Birou, Petru Crişan, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES de Prefectură.
‘În urma controalelor efectuate au fost aplicate un număr de 228 de sancţiuni contravenţionale, cu o valoare totală a amenzilor de 488.750 de lei, fiind luate şi măsuri de confiscare a materialelor lemnoase. A fost confiscată fizic o cantitate totală de 57,44 mc materiale lemnoase, iar valoric a fost confiscată cantitatea totală de 2.295,34 mc materiale lemnoase cu o valoare totală de 443.456,28 de lei’, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, au fost constatate 7 fapte de natură infracţională pentru tăieri ilegale de arbori şi fals informatic.
În perioada menţionată, au fost desfăşurate mai multe acţiuni de verificare, respectiv verificarea şi înregistrarea documentaţiilor pentru 105 operatori economici în sistemul SUMAL2.0, 368 de verificări a contractelor de administrare/servicii silvice, 35 de documentaţii depuse pe Măsura 15.1 ‘Plăţi pentru angajamente de silvomediu’, 54 de documentaţii depuse de către 15 ocoale silvice pentru proprietari, persoane fizice sau juridice pentru ajutoarele de stat pentru servicii silvice acordate proprietarilor de păduri, conform HG864/2016.
De asemenea, ‘Garda Forestieră a participat în comisii de evaluare a pagubelor produse de fauna de interes cinegetic, 74 cazuri de pagube agricole şi pagube produse la animalele domestice’.
În aceeaşi şedinţă de Colegiu Prefectural, directorul Direcţiei Silvice Alba, Dan Boariu, a precizat că, în acest an, au fost executate lucrări de regenerarea pădurilor pe o suprafaţă de 303 hectare, din care 139 hectare împăduriri integrale. Au mai fost realizate lucrări de îngrijire în arborete tânăr pe o suprafaţă de 2.500 de hectare.
‘Investiţiile realizate în 2022 sunt în valoare de 2.052.500 de lei şi provin din fonduri proprii, credite externe şi din fondul de accesibilizare şi constau în achiziţia de utilaje de exploatare forestieră şi reabilitarea şi construcţia de drumuri forestiere’, mai arată sursa citată.
În ceea ce priveşte activitatea de pază, potrivit lui Dan Boariu, s-au efectuat până în prezent 1.555 de inspecţii de fond, găsindu-se un volum de 52 metri cubi material lemnos tăiat ilegal, din care 24 metri cubi material lemnos justificat. Valoarea prejudiciului a fost calculată la suma de 13.146 de lei.
Direcţia Silvică Alba are în administrare 7.809 kilometri drumuri forestiere.