AcasăStiri generale'Cinema în aer liber', în ultima săptămână, pe Insula Artelor din Parcul...

‘Cinema în aer liber’, în ultima săptămână, pe Insula Artelor din Parcul Titan

Cinematograful itinerant ‘Cinema în aer liber’, deschis de la jumătatea lunii august pe Insula Artelor din Parcul Titan, propune iubitorilor celei de a şaptea arte, în ultima săptămână de funcţionare în acest loc, 5 – 11 septembrie, diverse drame şi filme de acţiune care vor putea fi vizionate de la ora 20,00.

Programul complet este disponibil pe https://cinemainaerliber.ro/, intrarea la proiecţii fiind liberă, în limita locurilor disponibile.

Luni, 5 septembrie, va rula drama ‘Frida’, un film cu trei premii şi şase nominalizări Oscar, în regia lui Julie Taymor, cu: Salma Hayek, Alfred Molina, Antonio Banderas, Valeria Golino, Mia Maestro.

Marţi, 6 septembrie, urmează filmul de acţiune ‘Noe’, în regia lu Darren Aronofsky, cu: Russell Crowe şi Jennifer Connelly.

Miercuri, 7 septembrie, va putea fi vizionată drama ‘Callas Forever’, în regia lui Franco Zeffirelli, cu: Fanny Ardant.

Joi, 8 septembrie, ‘Cinema în aer liber’ propune spre vizionare drama ‘Mame paralele’, în regia lui Pedro Almodovar, cu: Penelope Cruz, Rossy de Palma, Aitana Sanchez-Gijołn, Israel Elejalde, Milena Smit.

Vineri, 9 septembrie va rula ‘Amadeus’, în regia: Milos Forman, cu: F. Murray Abraham, Tom Hulce, iar sâmbătă, 10 septembrie, ‘Iluzii pierdute’, în regia lui Xavier Giannoli, cu: Pierfrancesco Favino, Micaela Ramazzotti, Kim Rossi Stuart, Claudio Santamaria, Nicoletta Romanoff.

În ultima zi, duminică, 11 septembrie, va rula ‘Belfast’, regizat de Kenneth Branagh, cu: Caitriona Balfe, Jamie Dornan şi Judi Dench.

‘Evenimentul oferă spectatorilor o alternativă la vizionarea filmelor la televizor şi urmăreşte să atragă publicul larg către filmele de autor. Utilizând echipamente performante, un proiector digital mobil de 18.300 de lumeni şi un ecran gonflabil de 120 mp, ‘Cinema în aer liber’ oferă o calitate a proiecţiei întâlnită în marile săli de cinema ale lumii. Deşi pe insulă, sub cerul liber, peliculele pot fi vizionate în condiţiile unei săli de cinema moderne, la standarde europene, în condiţii de siguranţă şi distanţare socială’, se arată într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.

‘Cinema în aer liber’ este membru al reţelei ‘Europa Cinemas’. Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks