Un număr de 2.145 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 129 mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat, marţi, Ministerul Sănătăţii.
La ATI sunt trataţi 165 de pacienţi, cu 7 mai puţini decât în ziua anterioară, dintre care 142 sunt nevaccinaţi anti-COVID.
Din totalul pacienţilor internaţi, 242 sunt minori, 239 fiind internaţi în secţii, cu 37 mai puţini faţă de ziua anterioară, şi trei la ATI, cu unul mai mult faţă de ziua precedentă.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 16 decese în rândul pacienţilor cu COVID (7 bărbaţi şi 9 femei).
Dintre cele 16 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 50 – 59 de ani, două la categoria de vârstă 60 – 69 de ani, cinci la categoria de vârstă 70 – 79 de ani, iar opt aveau peste 80 de ani.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, trei dintre pacienţii decedaţi erau vaccinaţi anti-COVID. Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, 66.795 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat în România.