Prima expoziţie de artă din România expusă într-un tren aflat în mişcare, pe ruta Oradea – Cluj-Napoca – Timişoara, va avea loc joi şi vineri, cu lucrările de artă naivă ale pictoriţei Camelia Constantin, realizate sub genericul ‘Trenule, maşină mică’.
Preşedintele Asociaţiei Artiştilor Naivi din România, Mircea Stroe, curatorul expoziţiei, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că este o premieră naţională, ‘deoarece aşa ceva nu s-a mai făcut vreodată în România’, expoziţia urmând să parcurgă, timp de două zile, traseele Oradea – Cluj-Napoca, Oradea – Timişoara, dus-întors.
‘Tema principală a acestei expoziţii sunt trenurile şi locomotivele, cele mai populare mijloace de deplasare din copilăria şi adolescenţa multora dintre noi. Cine nu-şi aminteşte locomotivele cu abur, care intrau în gară răsuflând din greu? Fumul şi aburul acopereau uneori tot ansamblul, cu călători cu tot, dar era o plăcere să mergi cu trenurile acelor ani. Prin tablourile sale, Camelia Constantin sacralizează aceste frumoase locomotive şi vagoane, în imagini de o simplitate dezarmantă. Şi amuzante, pe deasupra’, a precizat Mircea Stroe.
Expoziţia cuprinde aproximativ 25 de lucrări şi este dedicată trenurilor, locomotivelor, dar şi personalului acestora şi călătorilor, fiind realizate de Camelia Constantin în ultimul an, la iniţiativa Asociaţiei Artiştilor Naivi din România.
‘Sunt bucuroasă că rezultatul final este atât de apreciat, iar faptul că am stabilit şi o premieră naţională cu această expoziţie în tren mă face de-a dreptul fericită’, a afirmat autoarea.
Expoziţia este cu vânzare şi va avea vernisajul joi, 8 septembrie, ora +9,15 (la ora 9,45 trenul pleacă spre Cluj-Napoca), iar a doua zi, trenul cu expoziţia va pleca din Oradea la ora 05,55 şi va staţiona în gara Timişoara până la 14,23, când va reveni spre Oradea. Călătorii pot vizita expoziţia în timp ce trenul se deplasează spre destinaţie, iar în Cluj sau Timişoara, în timpul staţionării, publicul are acces gratuit la expoziţie.
Născută la Târgovişte, pictoriţa naivă Camelia Ciobanu – Constantin este absolventa unuia dintre cele mai cunoscute licee de matematică-fizică din România, Colegiul Naţional ‘Fraţii Buzeşti’ din Craiova, oraş în care a urmat şi cursurile Şcolii de Artă, secţia pictură. Este absolventă a Facultăţii de Psihologie, dar şi studentă la Facultatea de Teologie a Universităţii din Craiova, secţia Artă sacră.
Această premieră este posibilă cu implicarea ‘fără cusur’ (potrivit organizatorului Mircea Stroe), a Interregional Călători SRL, care operează zeci de trenuri în România şi are deja peste 750 de angajaţi. Transportatorul feroviar a amenajat spaţiile de expunere în trenuri, va asigura paza expoziţiei şi promovarea acesteia în diverse medii.
Asociaţia Artiştilor Naivi din România are ca parteneri în acest proiect şi Consiliul Judeţean Bihor, Primăria Oradea, Muzeul Ţării Crişurilor, Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (APTOR) şi Centrul de Cultură al Judeţului Bihor.
Asociaţia Artiştilor Naivi din România este o organizaţie profesională unică în România, cu sediul la Oradea, dedicată exclusiv artei naive. Expoziţia găzduită în tren face parte dintr-un amplu proiect de popularizare a acestui gen de artă, din ce în ce mai apreciată şi mai admirată la nivel internaţional.