Europarlamentarul Dacian Cioloş consideră că adoptarea tacită de către Senat a proiectului prin care s-ar acorda drept de vot de la 16 ani, fără a susţine şi modificarea Constituţiei în acest sens, denotă ‘lipsă de decenţă’.
Precizările vin după ce Senatul a adoptat tacit, marţi, propunerea legislativă care vizează reducerea vârstei minime de la care tinerii pot vota la alegerile locale şi europarlamentare de la 18 ani la 16 ani. Guvernul a transmis că nu susţine iniţiativa, deoarece ar fi contrară prevederilor constituţionale. Proiectul va fi dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
‘O nouă generaţie de tineri îşi începe viaţa socială şi civică în România printr-o ipocrizie şi un populism al actualei clase politice. Senatorii puterii au acceptat adoptarea tacită a acestui proiect fără să susţină şi modificarea Constituţiei în acest sens, doar pentru a se lăuda că acordă tinerilor de 16 ani drept de vot. Nu doar că e imposibil ceea ce promit, dar e şi lipsit de decenţă să minţi o nouă generaţie de tineri care merită mai mult respect şi mai multă decenţă’, scrie Cioloş, pe Facebook.
Potrivit acestuia, este vorba despre ‘un gest inutil pe care nişte politicieni inconştienţi s-au gândit să-l folosească electoral’ fără să înţeleagă consecinţele.
‘Minţind cetăţenii mereu, îi determini să nu mai aibă încredere în instituţiile democratice şi să îşi caute un viitor în altă parte. Contrar opiniei populare că românii pleacă din ţară din motive pur economice, eu cred că ei pleacă pentru că nu au încredere în clasa politică. Una care îi minte permanent şi care îi face să se teamă de viitor. Acum, avem un nou exemplu prin care li se promite tinerilor ceva ce nu au cum să primească. Aş spune că acestor oameni ar trebui să le fie ruşine, dar mă îndoiesc că pricep ce aşteptări au tinerii de la ei. În ceea ce mă priveşte, subiectul este o prioritate personală şi îmi doresc să le oferim tinerilor din România respectul pe care-l merită’, a menţionat europarlamentarul.