Preşedinta Ungariei, Katalin Novak, aflată în vizită oficială în România, a declarat că e necesar ca relaţia dintre Ungaria şi România să funcţioneze, iar obiectivul comun este diminuarea tensiunilor existente, nu amplificarea lor.
‘Suntem ţări vecine, de aceea avem nevoie ca relaţia dintre Ungaria şi România să funcţioneze. Amândoi vom lucra în acest sens şi în anii care urmează. Am convenit de asemenea că noi dorim să diminuăm tensiunile existente, nu să le amplificăm. Nu o să fim de acord în toate cele – nici până acum nu am fost de acord în toate – dar cel mai important lucru este să putem discuta şi să ne ascultăm reciproc şi poate atunci putem înţelege punctul de vedere al celuilalt, chiar dacă interesele nu sunt identice şi acordul nu este identic în absolut toate domeniile’, a spus Katalin Novak, într-o conferinţă de presă susţinută alături de preşedintele Klaus Iohannis.
Katalin Novak a mulţumit preşedintelui Iohannis pentru invitaţie, remarcând că ultima oară s-a aflat la Bucureşti cu ocazia summit-ului B9. La momentul respectiv preşedintele român a formulat verbal invitaţia privind vizita la Bucureşti.
‘Am profitat de ocazie, deoarece de 12 ani nu a vizitat niciun preşedinte al Ungariei România. Pot să spun că am deschis un capitol nou în colaborarea noastră cu vizita mea oficială la Bucureşti, la invitaţia domnului preşedinte. Totodată, l-am invitat şi eu pe dânsul la Budapesta şi am convenit că în curând va onora această posibilitate de vizită oficială la Budapesta’, a precizat Katalin Novak.
Ea a menţionat că a mai efectuat o vizită în România la scurt timp după ce a preluat mandatul de preşedinte, fiind invitată la un eveniment organizat de Biserica Reformată. Preşedintele Iohannis ştia despre acest eveniment şi a fost invitat la rândul lui, a precizat Katalin Novak.
‘Domnul preşedinte a ştiut de această vizită, l-am informat în mod oficial pe domnul preşedinte despre această vizită. L-am invitat, eu am fost acolo, dânsul nu a putut veni, deci nu există nicio problemă cu această vizită’, a spus ea.
Totodată, a afirmat că România şi Ungaria au interesul de a avea o relaţie bilaterală ‘bună, pragmatică’ şi că o astfel de colaborare este şi în interesul cetăţenilor celor două state.
‘Ambii avem interesul să apărăm interesele minorităţii maghiare. Atât preşedintele Ungariei, cât şi Ungaria au interesul ca minorităţile maghiare să aibă succes, să îşi ducă traiul în plaiurile natale. Deci consolidarea drepturilor acestora este un interes comun. Faptul că UDMR este membru al Guvernului este un mesaj pozitiv’, a spus Katalin Novak.