Preşedinta Ungariei, Katalin Novak, a declarat miercuri că ţara sa doreşte să obţină suveranitatea energetică în următorii ani şi independenţa de resursele ruseşti, aspect în care contează şi pe sprijinul României.
Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă susţinute alături de preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.
‘Am vorbit şi despre domeniul energiei, despre dependenţa energetică, despre diminuarea acestei dependenţe. Ungaria este şi mai dependentă şi mai vulnerabilă, în acest sens. Noi nu suntem ţară maritimă, nu avem port maritim, deci suntem şi mai dependenţi de sursele de energie ruseşti decât România. Noi dorim să scădem această dependenţă energetică în următorii ani şi dorim să atingem suveranitatea energetică. Lucrăm pe acest domeniu şi ne bucurăm de orice iniţiativă şi susţinem orice iniţiativă care creşte potenţialul de diversificare energetică şi care ne aduce mai aproape de independenţa de resursele ruseşti. Contăm pe România şi în acest sens, pentru că sursele de energie care provin din sau prin România pot ajuta Ungaria’, a spus Katalin Novak.
Ea a menţionat că în Ungaria consumatorii casnici beneficiază de preţuri mai mici decât ale pieţei la energie şi la combustibili şi că autorităţile vor să ofere în continuare măsuri care să îi protejeze pe cetăţeni.
‘Scopul Ungariei este să aibă suficient curent electric şi gaze care pot fi accesibile, chiar şi în lunile cele mai friguroase. Lucrăm pe acest aspect şi de aceea consumatorii plătesc un preţ mai mic atunci când vorbim despre consumul de energie. Acelaşi lucru este adevărat pentru combustibil. Când cetăţenii cumpără combustibil cu scopuri personale şi acolo plătesc un preţ mai mic decât cel de piaţă, tocmai pentru a putea suporta acele poveri care rezultă din criza energetică, consecinţă a situaţiei de război. Deci, aceasta este măsura declarată şi implementată de Ungaria. Şi în viitor vom proteja consumatorii şi cetăţenii maghiari şi garantăm că nu va fi frig în locuinţele lor şi vor avea suficient curent şi suficiente gaze la preţ accesibil şi în perioadele cele mai friguroase’, a afirmat Katalin Novak.
Pe de altă parte, ea a declarat că Ungaria susţine suveranitatea statelor din cadrul Uniunii Europene, astfel încât fiecare ţară să poată lua decizii în funcţie de propriile caracteristici, în vederea diversificării energetice şi a scăderii dependenţei energetice.
‘Referitor la deciziile UE, suntem de partea suveranităţii, spunem că trebuie să luăm în considerare caracteristicile diferitelor state membre, fiecare dintre noi avem suficient loc de manevră când vorbim despre diversificare energetică sau scăderea dependenţei energetice. Putem lua decizii doar luând în considerare caracteristicile specifice. (…) Uniunea Europeană constă din ţări cu caracteristici diferite şi luând acestea în considerare putem lua decizii bune’, a afirmat Katalin Novak.
Ea a menţionat că în discuţiile cu preşedintele Iohannis a fost abordată şi tema războiului din Ucraina, adăugând că atât Ungaria, cât şi România sunt afectate, ca ţări vecine cu această zonă de război.
Katalin Novak a mai precizat că până în prezent peste 9 milioane de refugiaţi au sosit în Ungaria şi că aceştia se bucură de susţinere din partea populaţiei.
‘Există o solidaritate în Ungaria, cum nu s-a mai văzut. O acţiune umanitară de această amploare încă nu a avut loc în istoria Ungariei. Şi în România oamenii vin în ajutorul refugiaţilor. Pentru ambele ţări aceasta înseamnă o provocare semnificativă. Mulţumim pentru orice ajutor posibil şi ne bucurăm pentru cuvintele de recunoştinţă pe care le-am primit în acest sens. Interesul nostru este comun’, a spus ea.