AcasăStiri generalePâţu(DIICOT): Este înregistrată o sesizare în privinţa companiei Blue Air; vom face...

Pâţu(DIICOT): Este înregistrată o sesizare în privinţa companiei Blue Air; vom face verificările care trebuie

Procurorul-şef adjunct al DIICOT, Oana Daniela Pâţu, a confirmat miercuri, la Parlament, că a fost înregistrată la instituţia pe care o conduce o sesizare referitoare la compania Blue Air.

‘A fost înregistrată o sesizare, despre obiectul ei în acest moment nu vă pot da mai multe detalii. Nu s-a început urmărirea penală in rem. Nu vă pot da mai multe detalii. Nu pot decât să confirm existenţa unei sesizări pe rolul DIICOT. Vom face verificările care trebuie pentru clarificarea situaţiei’, a menţionat Pâţu.

Blue Air Aviation a suspendat de marţi, 6 septembrie, până luni, 12 septembrie, toate cursele programate de pe aeroporturile din România, a anunţat compania, printr-un comunicat.

Potrivit reprezentanţilor operatorului aerian, suspendarea zborurilor a fost determinată de faptul că, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente necesare pentru operarea zborurilor zilnice.

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks