Spitalul de Pneumoftiziologie ‘Constantin Anastasatu’ Mihăeşti va fi dotat cu sisteme de detectare, semnalizare şi alarmare în caz de incendiu şi de depăşiri ale concentraţiei maxime admise de oxigen, precum şi instalaţii de producere şi distribuţie a oxigenului, a anunţat, miercuri, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Investiţia de la Spitalul de Pneumoftiziologie este de 2,2 milioane de euro şi este finanţată din fonduri europene, a precizat Rădulescu.
‘Astăzi am semnat un nou contract, care vizează creşterea siguranţei pacienţilor în Spitalul de Pneumoftiziologie’ Constantin Anastasatu’ Mihăeşti, pentru care CJ Vâlcea a obţinut o finanţare în valoare de 2,2 milioane euro. Prin acest proiect, în cele două locaţii ale spitalului vor fi montate: 2 sisteme de detectare, semnalizare, alarmare incendii cu acoperire totală; 2 sisteme de detectare semnalizare şi alarmare în cazul depăşirii concentraţiei maxime admise de oxigen; 2 instalaţii de producere şi distribuţie fluide medicale, respectiv oxigen şi vacuum; 2 sisteme informatice pentru monitorizarea şi gestiunea fluidelor medicale în spital’, a informat Rădulescu, într-o declaraţie de presă.
Prin acelaşi proiect, la Spitalul de Pneumoftiziologie Scorniceşti fi reabilitată reţeaua de alimentare cu energie electrică în toate saloanele în care sunt prevăzute rampe de distribuţie oxigen şi vaccum medical.
În ultimii doi ani CJ Vâlcea a mai derulat la spitalul din Mihăeşti un proiect cu finanţare europeană, investiţia vizând dotări cu echipamente şi dispozitive medicale necesare în lupta împotriva SARS-CoV-2.
Constantin Rădulescu a mai anunţat că a fost obţinută finanţare de 2 milioane de euro pentru investiţii în creşterea siguranţei pacienţilor şi pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă, pentru acest proiect contractul urmând a fi semnat săptămâna viitoare.
‘De altfel, prin aceste programe europene, am atras în judeţul Vâlcea circa 10 milioane euro, pentru protejarea împotriva SARS-CoV-2 a pacienţilor şi personalului medical din spitalele vâlcene’, a precizat Rădulescu. (AS – autor: Cristina Matei, editor: Antonia Niţă)