Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja a îndemnat, miercuri, conducerea Universităţii orădene să caute cercetători români care lucrează în străinătate şi să îi aducă acasă, deoarece vor fi alocate finanţări guvernamentale pentru activităţi de cercetare la cel mai înalt nivel.
‘În una-două săptămâni, vom lansa cel mai important proiect care îi vizează pe cercetătorii români de top din diaspora. Vrem să-i readucem acasă. Vor fi alocate 160 de milioane de euro, în granturi de câte 1,4 milioane, pe trei ani, pentru finanţarea unor activităţi de cercetare la cel mai înalt nivel. Aceasta înseamnă circa 120 de beneficiari ai acestor granturi. Ar fi bine ca Universitatea din Oradea să înceapă deja să caute astfel de parteneri în cercetare’, a precizat ministrul Burduja, la întâlnirea cu conducerea administrativă a Universităţii Oradea şi cu reprezentanţi ai cercetării academice din instituţie.
Rectorul Universităţii din Oradea, profesorul universitar Constantin Bungău a subliniat faptul că universitatea este interesată, în mod deosebit, de relaţia dintre cercetare şi mediul economic. În acest sens, Parcul Ştiinţific şi Tehnologic, la care se lucrează deja, în parteneriat cu Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor şi Centrul de Transfer Tehnologic, susţinut de administraţia locală, sunt – aşa cum a remarcat primarul Florin Birta – pionii cei mai importanţi ai dezvoltării locale.
Împreună cu edilul municipiului şi preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, ministrul Cercetării a vizitat şantierul viitorului incubator de afaceri din Oradea şi a stat de vorbă cu actori importanţi din domeniul IT.
‘Digitalizarea administraţiei locale a devenit deja o necesitate şi trebuie să găsim soluţii pentru transformarea digitală la nivel local, astfel încât să creştem competenţele digitale şi să facilităm serviciile publice pentru comunitate. Primăria Oradea face paşi importanţi înspre această direcţie, susţinând prin diverse iniţiative comunitatea tech, se lucrează inclusiv la un incubator de afaceri care va reuni, sub acelaşi acoperiş, start-up-uri din domeniul creativ,” a precizat Florin Birta.
În campusul companiei tech Creatopy din Săldăbagiu de Munte, ministrul Digitalizării a avut ocazia să viziteze cea mai mare clădire certificată ‘low energy” din Europa de Est, de către Institutul de Case Pasive din Germania. Aceasta se întinde pe 2400 mp şi găzduieşte două companii orădene: Creatopy şi Flipsnack. Sebastian Burduja a fost întâmpinat de fondatorul Gabriel Ciordaş, care i-a împărtăşit ministrului situaţia actuală a companiilor IT şi ce măsuri ar fi binevenite pentru a încuraja dezvoltarea pe piaţa românească.
Primarul Florin Birta l-a însoţit pe ministru şi pe şantierul viitorului incubator de afaceri ‘Cresc Oradea Mare’, care va funcţiona în clădirea fostului spital de neurologie din str. Louis Pasteur. Lucrările au ajuns deja la un stadiu fizic de 50%, iar o dată finalizat, va găzdui firme din domeniul creativ, precum dezvoltare de software pentru design, creaţie, animaţie, dar şi alte domenii creative.
La Make IT Oradea, organizaţia non-profit fondată la iniţiativa Primăriei Oradea şi a Agenţiei de Dezvoltare Locală Oradea, împreună cu membri locali, s-a vorbit despre ecosistemul local de IT şi despre necesitatea consolidării comunităţii de start-up-uri şi păstrarea companiilor o dată înfiinţate, în România.
La finalul întâlnirilor, ministrul Sebastian Burduja i-a asigurat pe cei prezenţi de întreg sprijinul echipei de consilieri specializaţi ai Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, astfel încât lucrurile să se mişte în direcţia dorită. Burduja a participat şi la lansarea BIOdyssey, primul hub de inovaţie în medicină din România, care a avut loc în cadrul Conferinţei Internaţionale de Tehnologie Medicală.