Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că Primăria Capitalei va achita până la sfârşitul anului datoria de 220 de milioane de lei pe care o are către Termoenergetica, dar că a solicitat sprijinul Guvernului pentru datorii acumulate din trecut, ajunse la o valoare totală de 600 de milioane de lei.
‘Există în momentul de faţă o datorie care este de aproximativ 220 de milioane lei – a Primăriei Municipiului Bucureşti către Termoenergetica. În zilele următoare o să reducem această datorie la aproximativ 140 de milioane de lei, pentru că primim în datele de 5, 6, 7, 8 ale fiecărei luni cotele defalcate din impozit pe venit. Până la sfârşitul acestui an o să fim la zero cu ceea ce datorăm noi Termoenergeticii. Suntem exact în situaţia de anul trecut, 2021 – primul an în care am plătit integral cât aveam de plătit subvenţie pe termie, adică diferenţa dintre cât costă şi cât plătesc bucureştenii’, a spus Nicuşor Dan, în cadrul unei conferinţe de presă.
El a menţionat că Primăria primeşte facturile pentru luna noiembrie în ianuarie şi că are ‘dificultăţi mari’ la începutul anului să achite aceste sume, acumulând datorii de până la 400-500 de milioane. Însă, pe parcursul lunilor următoare, când facturile sunt mai mici, Primăria reuşeşte să recupereze aceste datorii.
Pe de altă parte, Nicuşor Dan a precizat că s-au acumulat din trecut datorii de 600 de milioane de lei. El a menţionat că PMB a cerut sprijinul Guvernului, în condiţiile în care în Bucureşti există 550.000 de apartamente, iar Capitala a primit doar 15 milioane de lei.
‘Sunt nişte datorii acumulate din trecut şi nişte diferenţe între preţul real al gigacaloriei şi preţul pe care îl avizează ANRE, care se cumulează. (Pentru anii, n.r.) 2020, 2021, 2022 sunt estimate undeva la 600 de milioane de lei şi, în lanţ, sunt o datorie a Termoenergeticii către Elcen şi a Elcen către, în principal, Romgaz. Pentru astea am solicitat sprijinul Guvernului şi sunt optimist că ni-l va da, mai ales că în acest an termic, care a început în toamna anului trecut, toate unităţile administrativ teritoriale au beneficiat de sprijin din partea Guvernului. În Bucureşti sunt 550.000 de apartamente. În toate celelalte UAT-uri, împreună, sunt 550.000 de apartamente. În Bucureşti am primit de la stat 15 milioane, celelalte UAT-uri au primit împreună 800 de milioane. Deci, este legitim ca structurile naţionale să ajute în mod proporţional localităţile care au sistem termic’, a spus el.
Edilul general a mai precizat că nu se pune problema modificării tarifelor în această iarnă ‘dacă nu se întâmplă ceva extraordinar’.
‘Legat de preţul pentru iarna asta, noua ordonanţă de urgenţă plafonează şi pentru sistemele centralizate ale localităţilor. Dacă nu se întâmplă ceva extraordinar, nu se pune problema să modificăm tarifele. Problema este, din nou, a fluxului de numerar. Pentru că statul decontează după un timp şi trebuie să avem o sumă de bani cu care să plătim, pentru ca statul să poată să ne deconteze ulterior’, a spus Nicuşor Dan.