Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu, după ce un copil de patru ani a plecat dintr-o grădiniţă situată în zona de sud a municipiului Ploieşti, fiind găsit pe stradă, în comuna vecină, de către o femeie care a alertat autorităţile.
Conform datelor comunicate, joi, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, incidentul a avut loc în urmă cu o zi.
‘La data de 7 septembrie a.c., în jurul orei 14,00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti au fost sesizaţi prin apel 112 de către o femeie cu privire la faptul că pe raza comunei Bărcăneşti se afla un minor singur pe stradă. În baza sesizării, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Bărcăneşti s-au deplasat de îndată în zona indicată, identificând apelanta, dar şi minorul în cauză. În continuare, au fost efectuate verificări în zonele limitrofe şi nu numai, familia fiind identificată şi ulterior condusă la sediul unităţii de poliţie, unde se afla minorul. Băieţelul în vârstă de 4 ani nu a fost victima niciunei infracţiuni, fiind încredinţat părinţilor’, a anunţat Poliţia Prahova.
Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că minorul a plecat din cadrul unei grădiniţe private într-un moment de neatenţie al cadrelor, reuşind să traverseze un pod, ajungând în comuna Bărcăneşti.
În urma verificărilor şi cercetărilor efectuate, poliţiştii au aplicat administratorului grădiniţei două sancţiuni contravenţionale conform Legii nr.333/2003 privind Paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, în valoare de 5.000 de lei.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu. AGERPRES / (AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă)
[…] Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu, după ce un copil de patru ani a plecat dintr-o grădiniţă situată în zona de sud a municipiului Ploieşti, fiind găsit pe stradă, în comuna vecină, de către o femeie care a alertat autorităţile, scrie pressonline.ro. […]
[…] Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu, după ce un copil de patru ani a plecat dintr-o grădiniţă situată în zona de sud a municipiului Ploieşti, fiind găsit pe stradă, în comuna vecină, de către o femeie care a alertat autorităţile, scrie pressonline.ro. […]