Actorul Rupert Friend se alătură lui John Malkovich în distribuţia filmului ‘Cravata Galbenă’, dedicat celebrului dirijor român Sergiu Celibidache.
Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, Rupert Friend, care îl interpretează pe marele dirijor român în apogeul carierei sale, cu performanţe cinematografice precum ‘Homeland’, ‘Young Victoria’ şi recent ‘Anatomy of a Scandal’, vine în completarea distribuţiei deschisă anterior de actorul John Malkovich, cel care îl joacă pe Celibidache în ultimii săi ani.
‘Sunt încântat să lucrez din nou cu John, unul dintre cei mai mari actori ai noştri. Este o onoare să împărtăşesc cu el responsabilitatea de a portretiza un bărbat la fel de fascinant, complex şi talentat precum Sergiu Celibidache. Sunt emoţionat să aduc povestea lui pe marele ecran’, precizează Rupert Friend, citat în comunicat.
‘Cravata Galbenă’ se va filma în România, în regia lui Serge Ioan Celebidachi (fiul dirijorului) după un scenariul scris de către James Olivier şi Serge Ioan Celebidachi.
Filmul este produs de Adela Vrînceanu-Celebidachi şi Cristina Dobriţoiu (Oblique Media Film), Andrei Boncea, Christopher Milburn (Frame Film, Romania) şi James Olivier (Celi Films, Marea Britanie), alături de producătorul executiv Robert W. Cort (‘Cocktail’, ‘Mr. Holland’s Opus’, ‘Jumanji’, ‘Terminator Genisys’, ‘On The Basis of Sex’).