Castanele de apă sunt în fiecare an o problemă pentru pescarii din Delta Dunării, dar bătrânii satelor izolate de ape ştiu că pot mânca fructele acestei plante aşa cum în marile oraşe se mănâncă popcorn, în cinematografe, şi că abundenţa acesteia indică nivelul de colmatare a lacurilor şi canalelor din Rezervaţie.
Castana de apă, cunoscută şi sub numele de nuca de apă sau cornaci, poartă numele ştiinţific Trapa natans şi este o specie acvatică anuală, cu rădăcini care se dezvoltă în mâlul proaspăt al lacurilor sau marginilor de canale. Planta îşi întinde tulpinile până la suprafaţa apei, unde acestea susţin o rozetă de circa 30 de frunze plutitoare rombice.
Peţiolul frunzelor are la mijloc o umflătură, o cameră de aer, care în secţiune arată ca un burete plin cu aer. Această plută naturală menţine nu doar flotabilitatea rozetei de frunze, ci este suficientă să susţină un cuib de chirighiţe, specii de păsări acvatice coloniale, ce folosesc printre altele şi aceste plante ca suport.
Pentru că preferă să crească pe zone cu mâl proaspăt depus, această specie este un indicator de colmatare a lacurilor şi canalelor din Deltă.
‘Planta este ocrotită prin Convenţia de la Berna, însă în Delta Dunării este foarte răspândită, iar uneori prin abundenţa sa împiedică circulaţia bărcilor şi a şalupelor’, se arată într-un material furnizat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD).
Florile plantei sunt bisexuate, mici, albe, iar fructul este tare, cărnos, de 2-4 centimetri, cu două sau patru coarne groase, rigide. Denumirea de Trapa este un derivat din termenul latin calci-trapa, o armă folosită contra atacurilor cavaleriei, care avea patru vârfuri, coarne, ca şi fructul cornaciului. Când este maturat, fructul se desprinde de tulpină şi cade ca o ancoră pe fundul apei, pentru ca în sezonul următor de vegetaţie să genereze o nouă plantă.
Unii pescari ai Deltei recunosc specia după frunze şi scot plantele din apă şi le lasă să se usuce. După câteva zile, rup cu un cuţit coarnele fructelor, înlătură coaja lor aproape lemnoasă şi mănâncă miezul crocant cu un gust uşor dulceag.
‘Planta se întâlneşte frecvent în ape stătătoare sau lent curgătoare şi dacă iniţial era răspândită în zona euro-asiatică şi în Africa de Nord, recent a ajuns şi pe alte continente. În unele state, este cultivată ca plantă alimentară, în condiţiile în care seminţele conţin circa 52% amidon şi 15% proteine’, menţionează reprezentanţii INCDDD.
Unii pescari bătrâni îşi amintesc că, atunci când erau copii, castanele de apă erau pregătite de părinţii lor în ceaune mari şi erau mâncate în serile de iarnă în faţa televizoarelor, aşa cum în aceste zile la cinematografele din marile oraşe se mănâncă popcorn. A fost folosită ca resursă de hrană de locuitorii Deltei şi în timpul foametei de după cel de-Al Doilea Război Mondial.
În medicina populară, fructele castanelor de apă sunt folosite ca medicament împotriva turbării şi a muşcăturilor unor animale veninoase.
Frunzele plantei au valoare furajeră pentru porci şi cai. Porcii mistreţi caută şi ei fructele cornacilor înainte de sezonul rece.
În China, castanele de apă sunt cultivate în câmpurile inundate cu orez, iar recoltarea este dificilă, motiv pentru care şi preţul este foarte ridicat.
Coaja fructelor castanelor de apă are culoare brun închis, iar miezul alb are forma rotunjită ca o inimioară, fiind crocant, cu o textură foarte plăcută. Se pot consuma fierte, fripte, murate sau conservate.
Castanele de apă sunt bogate în antioxidanţi şi compuşi antiinflamatori. Se spune că aceşti compuşi ajută la corectarea problemelor digestive, anemie şi oboseală. De asemenea, pot reduce febra, durerile şi inflamaţia, sprijină gestionarea diabetului, au efecte antioxidante şi anticancerigene, pot scădea tensiunea arterială şi au activitate antimicrobiană.
