Peste 60 de copii ucraineni refugiaţi în România au participat luni, la Şcoala nr. 73 ‘Barbu Delavrancea’ din Bucureşti, la o ceremonie de deschidere a anului şcolar, eveniment organizat de conducerea unităţii de învăţământ şi organizaţia Salvaţi Copiii.
Festivitatea a fost deschisă cu intonarea imnurilor de stat ale României şi ale Ucrainei.
‘De-a lungul istoriei, vitregiile vremii au făcut de multe ori ca părţi din populaţii să fie strămutate dintr-o parte în alta. În istoria popoarelor lumii ceea ce vi s-a întâmplat dumneavoastră s-a întâmplat şi în trecut. Istoria de multe ori se repetă şi nimic nu este nou sub soare. Acolo unde au sosit, oamenii şi-au dus mai departe cultura, civilizaţia, limba şi tradiţiile. În fiecare ţară, (…) aceste minorităţi îşi duc mai departe tradiţiile şi cultura, aşa cum avem şi noi în ţara noastră. Se spune de multe ori că vecinul este mai mult decât un frate. Peste fraţii noştri din Ucraina s-a abătut un necaz – războiul. (…) De data aceasta aţi fost fortuiţi să vă părăsiţi casa, şcoala, comunitatea şi să veniţi în România. Vă spunem bine aţi venit şi, în calitate de director al acestei şcoli gimnaziale, vă voi asigura, împreună cu organele competente, posibilitatea să vă desfăşuraţi activitatea în bune condiţii’, a transmis directorul unităţii de învăţământ, Toader Cojocaru.
Preşedintele executiv al Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu, a precizat că la Şcoala 73 vor participa la cursuri 110 copii ucraineni din învăţământul primar. Cursurile vor fi predate de profesori ucraineni.
‘Avem o colaborare foarte bună cu Şcoala 73 din Bucureşti. Am avut, pe perioada verii, Şcoala de vară, am făcut un fel de introducere în temă pentru copiii ucraineni şi acum 110 copii chiar încep şcoala. Sunt copii cu vârsta de învăţământ primar, avem clasele a I, a II-a, a III-a şi a IV-a, cu profesori ucraineni, care vor învăţa în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 13,00, şi vor avea şi programe de weekend în care îşi vor dezvolta abilităţile de viaţă independentă, vor învăţa despre educaţia pentru sănătate, protecţia pe internet şi aşa mai departe, vor face drumeţii împreună cu copiii români. Încercăm să le creăm un cadru firesc, normal, în care să înveţe şi limba maternă pentru a ţine legătura cu cei de acasă şi, în general, mamele şi-au dorit ca ei să înveţe în sistem ucrainean, cam trei sferturi dintre părinţi au cerut lucrul acesta, să continue în sistemul educaţional din Ucraina, să urmeze online învăţământul’, a declarat Alexandrescu, pentru AGERPRES.
Ea a precizat că o parte dintre părinţi îşi doresc integrarea copiilor în sistemul de învăţământ românesc şi, începând cu anul viitor, să participe la cursuri alături de elevi români.
‘E drept că o parte, cam 20% dintre mame, au dorit ca aceşti copii să aibă o integrare treptată în sistemul nostru românesc, în sensul în care să urmeze anul acesta cursurile şcolii ucrainene, în paralel să înveţe limba română şi, cumva, începând anul şcolar următor, să intre în sistemul nostru de educaţie pentru că este clar că nu stăpânesc limba română, nu au cum să fie integraţi în sistemul nostru educaţional neştiind limba, neputând învăţa, aşa încât ne dorim să îi apropiem foarte mult de copiii români, dar să-şi menţină şi identitatea culturală, aşa cum şi-o doresc ei, şi să dezvolte prietenii cu copiii noştri. Cei de aici de la şcoală i-au primit foarte frumos şi sunt foarte entuziaşti că îi vor avea colegi, dar e drept că Salvaţi Copiii face un efort ca să acopere această nevoie de educaţie’, a explicat preşedintele executiv al Salvaţi Copiii.
Potrivit Gabrielei Alexandrescu, copiii vor învăţa după manualele ucrainene, în sistemul lor de învăţământ online, dar cu prezenţă fizică la şcoală.
‘Vor învăţa după manualele lor, ucrainene, în sistemul lor de online. Avem şi nişte softuri adaptate pentru învăţare, avem şi baze de date cu manualele urcate, astfel încât totul va fi online, toate aceste materiale şi module de învăţare, dar totul conform curriculei ucrainene’, a menţionat Alexandrescu, precizând, totodată, că elevii ucraineni vor avea incluse în curriculă şi două sau trei ore pe săptămână de limba română.
Salvaţi Copii are colaborări cu mai multe şcoli, atât din Bucureşti, cât şi din ţară.
‘Vom avea mai multe colaborări cu şcolile, nu numai din Bucureşti, ci şi din alte judeţe, astfel încât să acoperim între 600 şi 1.000 de copii să urmeze programele acestea de tip Şcoală după Şcoală în şcolile noastre, pentru a apropia copiii între ei, copiii români de copiii ucraineni’, a indicat Gabriela Alexandrescu.
Ceremonia de deschidere a anului şcolar s-a încheiat cu un moment artistic, copiii ucraineni recitând poezii şi interpretând cântece în limba lor maternă.