AcasăStiri generaleOlt: Bărbat de 44 de ani, arestat preventiv pentru că ar fi...

Olt: Bărbat de 44 de ani, arestat preventiv pentru că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o minoră de 15 ani

Un bărbat în vârstă de 44 ani, care ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o fată în vârstă de 15 ani, a fost arestat preventiv pentru infracţiunea de act sexual cu un minor, au informat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

Poliţiştii au fost sesizaţi în acest caz de către mama minorei, în ziua de 12 septembrie.

‘În fapt, la data de 12 septembrie a.c., poliţiştii poliţiştii Poliţiei Oraşului Balş au fost sesizaţi de o femeie, din oraşul Balş, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 15 ani, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din aceeaşi localitate. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor, fiind continuate cercetările în vederea documentării activităţii infracţionale’, a precizat sursa citată.

În urma cercetărilor şi probatoriului administrat, în aceeaşi zi, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Balş, bărbatul a fost reţinut şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Olt.

Bărbatul a fost prezentat, miercuri, instanţei de judecată, care a dispus faţă de acesta măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. AGERPRES / (AS – autor: Cristina Matei, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks