O grădiniţă nouă, construită de la zero, cu fonduri din Programul de Asistenţă Umanitară a Comandamentului European al Armatei SUA, a fost inaugurată joi, în municipiul Făgăraş, în prezenţa autorităţilor locale şi a reprezentanţilor Ambasadei SUA la Bucureşti.
‘În fiecare an, administraţiile locale ne transmit proiecte în domeniile educaţional sau medical, iar Făgăraşul a făcut o treabă extraordinară intrând în această competiţie de proiecte. Noi încercăm să distribuim fondurile în întreaga Românie, avem proiecte la Constanţa, la Brăila, şi încercăm să ne concentrăm pe zona rurală, unde nu întotdeauna există infrastructura sau facilităţile necesare. Aici, la Făgăraş, am avut deja un proiect de renovare a unei farmacii, iar proiectul acestei grădiniţe a fost tentant datorită colaborării cu municipalitatea din Făgăraş, aceasta avea terenul şi banii pentru dotarea grădiniţei, astfel că ne-a permis să ne concentrăm pe construcţia clădirii, să implementăm un proiect mai consistent. Deci, în primul rând, este important că am putut face acest lucru pentru copii, Educaţia este un domeniu prioritar al Departamentului de Stat şi al nostru aici, încercăm să ajutăm sistemul de învăţământ din România în orice fel putem’, a declarat, pentru AGERPRES, şeful Biroului de Relaţii Bilaterale din cadrul Oficiului pentru Cooperare Militară, maior Charles Dillbeck.
Valoarea proiectului implementat la Făgăraş se ridică la 607.500 dolari.
În grădiniţa nou construită vor fi relocaţi cei 90 de copii care, în prezent, se duc la cursuri în trei apartamente închiriate de către Primăria Făgaraş, după ce vechiul imobil în care funcţiona unitatea de învăţământ a fost retrocedat în instanţă.
Potrivit şefului Biroului de Relaţii Bilaterale din cadrul Oficiului pentru Cooperare Militară, tot cu fonduri americane va fi sprijinit încă un proiect al municipalităţii din Făgăraş, de data aceasta în domeniul Sănătăţii, şi anume renovarea Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal.