România co-prezidează, la iniţiativa preşedintelui Klaus Iohannis, linia tematică ‘Profesorii, predarea şi cariera didactică’ (‘Teachers, teaching and the teaching profession’) din cadrul Summitului Transformării Educaţiei (Transforming Education Summit – TES), care are loc, începând de vineri până luni, în marja celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), a informat Administraţia Prezidenţială.
Reuniunea este dedicată dinamizării angajamentelor pentru transformarea educaţiei la orizontul 2030, în concordanţă cu Obiectivul 4 de Dezvoltare Sustenabilă (SDG 4).
Potrivit sursei citate, acest eveniment la nivel înalt este convocat de către secretarul general al ONU, ca pas hotărâtor în avansarea ‘Agendei noastre comune’. Totodată, vor fi discutate aspecte transversale precum eliminarea decalajelor provocate de către pandemia de COVID-19 şi rolul educaţiei în atingerea obiectivelor ONU privind dezvoltarea sustenabilă.
În cadrul TES au fost stabilite cinci linii tematice, respectiv: şcoli echitabile, incluzive, sigure şi sănătoase; învăţare şi competenţe pentru viaţă, muncă şi dezvoltare sustenabilă; profesorii, predarea şi cariera didactică (‘Teachers, teaching and the teaching profession’); învăţare şi transformare digitală; finanţarea educaţiei.
Summitul va include o zi dedicată dialogului cu tinerii (vineri), o zi dedicată soluţiilor la provocările globale în domeniul educaţiei (sâmbătă) şi o zi dedicată angajamentelor naţionale, exprimate de către şefii de stat şi de guvern ai statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.
La iniţiativa preşedintelui Klaus Iohannis, România co-prezidează linia tematică 3 (AT 3) – ‘Teachers, teaching and the teaching profession’. În acest demers, România a colaborat cu Nigeria, UNESCO şi Organizaţia Internaţională a Muncii, iar raportul tematic rezultat este disponibil la adresa https://transformingeducationsummit.sdg4education2030.org.
‘Ca o continuare firească a importanţei pe care preşedintele României o acordă carierei didactice, România va găzdui în cadrul TES, alături de aceiaşi parteneri, în data de 17 septembrie 2022 (TES Solutions Day), o sesiune cu tema ‘Teachers at the heart of education! Call for action on teacher policies and social dialogue to transform the teaching profession”, arată Administraţia Prezidenţială.
Potrivit sursei citate, consilierul prezidenţial Ligia Deca va prezenta proiectul ‘România educată’, ca exemplu de bună practică privind dezvoltarea de politici publice într-un mod incluziv, care pune accent pe cariera didactică în reformele necesare pentru transformarea educaţiei.
În cadrul sesiunii de luni dedicată şefilor de stat şi de guvern, preşedintele Klaus Iohannis va transmite un mesaj video cu ocazia unei mese rotunde a liderilor prezenţi la Summit. Mesajul va detalia o serie de asumări ale României în domeniul educaţiei, în linie cu obiectivele TES.
‘Summitul Transformării Educaţiei constituie o oportunitate unică de ridicare a nivelului în discuţiile despre viitorul educaţiei, de afirmare a angajamentelor naţionale conform Obiectivului 4 de Dezvoltare Sustenabilă şi de generare a unei implicări publice sporite în acest domeniu. De asemenea, viziunea secretarului general al ONU, lansată cu această ocazie, va constitui, alături de rapoartele acţiunilor tematice, de exemplele de bună practică şi de angajamentele naţionale, bază de discuţie pentru pregătirea Summitului ONU pe tema viitorului’, menţionează Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele Klaus Iohannis va conduce delegaţia României care va participa, săptămâna viitoare, marţi şi miercuri, la New York, la segmentul la nivel înalt al celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Vizita şefului statului în Statele Unite ale Americii va include şi o deplasare la San Francisco (California), joi şi vineri.