Acasă93Romfilatelia: Emisiunea filatelică 'Gara de Nord, 150 de ani', disponibilă de vineri

Romfilatelia: Emisiunea filatelică ‘Gara de Nord, 150 de ani’, disponibilă de vineri

Romfilatelia introduce în circulaţie, începând de vineri, o emisiune dedicată împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Gării de Nord din Capitală.

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri AGERPRES, emisiunea, intitulată ‘Gara de Nord, 150 de ani’ este alcătuită din două mărci poştale şi un plic ‘prima zi’.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 10 lei este redată o vedere de ansamblu a faţadei principale, în varianta iniţială a construcţiei.

Timbrul cu valoarea nominală de 10,50 lei prezintă o vedere generală cu perspectivă a aripii noi, care include frontonul cu coloane.

Plicul ‘prima zi’ ilustrează sugestiv, în grafica lui, elemente arhitectonice din primul deceniu de existenţă a construcţiei, cunoscută astăzi sub denumirea de ‘Gara de Nord’.

Emisiunea va fi disponibilă în reţeaua magazinelor Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store/.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks