Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a avut o întrevedere cu omologul din Bulgaria, Nikolay Milkov, în marja Adunării Generale a ONU, desfăşurată la New York, iar discuţiile s-au concentrat pe aspecte aflate pe agenda europeană, cu accent asupra eforturilor României şi Bulgariei în ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen, respectiv coordonarea cu partea bulgară pentru atingerea acestui obiectiv prioritar cât mai curând posibil.
Cei doi oficiali au agreat – în dialogul pe care l-au avut miercuri – menţinerea unui contact apropiat în perioada următoare pe acest dosar de importanţă strategică pentru ambele ţări, se precizează într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe.
Totodată, Aurescu a reiterat interesul României pentru pregătirea celei de-a VI-a reuniuni a Consiliului de Cooperare la Nivel Înalt între guvernele celor două ţări, după organizarea alegerilor legislative din Bulgaria, programate la 2 octombrie 2022, şi formarea unui nou Guvern.
Cei doi înalţi oficiali au abordat şi o serie de dosare de interes bilateral, cum ar fi asigurarea navigabilităţii pe Dunăre, construirea de noi poduri, respectiv cooperarea pentru asigurarea securităţii energetice. În context, ministrul Bogdan Aurescu a salutat finalizarea Interconectorului de gaz Bulgaria-Grecia (IGB) şi a felicitat partea bulgară pentru anunţul privind inaugurarea acestuia la 1 octombrie 2022, arată MAE.
Discuţiile celor doi miniştri au prilejuit, totodată, un schimb de vederi cu privire la situaţia de securitate din regiune, în contextul noilor acţiuni ale Rusiei de escaladare a conflictului din Ucraina.
Cei doi miniştri au reiterat susţinerea puternică pentru Ucraina şi au condamnat în termenii cei mai fermi decizia Rusiei de mobilizare parţială şi de a organiza referendumuri ilegale în regiunile ocupate din Ucraina, respectiv ameninţarea cu folosirea forţei prin utilizarea armelor nucleare, aceste acţiuni reprezentând o încălcare a dreptului internaţional. Au subliniat, totodată, importanţa unităţii Uniunii Europene şi a unui răspuns ferm şi unitar din partea acesteia, adaugă sursa citată.