În urmă cu 12 ani, la Soroca, în nordul Republicii Moldova, la un pas de Ucraina, Sorin Huluţă, un preot român din Bacău, şi-a luat familia şi a plecat peste hotare să zidească o biserică.
Hirotonit în cetatea Sorocii de Petru, mitropolitul Basarabiei, a slujit în paraclisul cetăţii preţ de câteva luni, o duminică da, o duminică nu, aşa cum fusese sfătuit să facă, iar apoi şi-a amenajat un paraclis în subsolul unui hotel din oraş. Acolo s-a concretizat ideea construirii unei mici biserici de lemn, deşi exista un proiect pentru o biserică de piatră.
Încă de când era student la Oradea, Sorin Huluţă şi-a dorit să slujească într-o biserică de lemn, în stil maramureşean. Cu o finanţare obţinută din România, a pus şi el umărul la construcţia bisericii, care este singurul lăcaş de cult în stil maramureşean de pe teritoriul Republicii Moldova. Cele peste şase luni, cât a durat ridicarea bisericii, nu au fost lipsite de încercări, de frământări, de greutăţile date de birocraţie, de interese, dar a reuşit, la fel cum speră să reuşească să aducă din nou oamenii alături în biserică, după greaua perioadă în care lăcaşurile de cult au fost închise.
Lăcaşul aparţine de Patriarhia Română şi poartă hramul Sfinţilor Martiri Brâncoveni – domnitorul Constantin Brâncoveanu, cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, considerându-se că nimeni în istorie n-a dat dovadă de un mai mare spirit de sacrificiu în numele credinţei decât acest conducător. La biserică, după cum spune părintele Sorin Huluţă, vin nu numai românii basarabeni, ci şi cei ”care nu ştiu încă faptul că sunt români”.
”Aşa îmi place mie să spun, pentru că sunt două categorii de basarabeni, de moldoveni – unii care au aflat că sunt români şi unii care se mai chinuie şi stau în beznă şi n-au ieşit încă, dar noi îi ajutăm încetişor, picurându-le în toată duminica anumite cuvinte, lucruri pe care trebuie să le cunoască, pentru a-şi şti originile şi să revină cu drag spre Biserica neamului românesc, nu Biserica neamului, cum spun unii, ci Biserica neamului românesc. Încercăm să facem tot ceea ce ne stă în putinţă şi, ca preot paroh, am lângă mine oameni inimoşi. Marcăm mereu ziua de 1 Decembrie, ziua de 27 martie – ziua unirii Basarabiei cu România”, ne spune preotul.
Biserica ”Sfinţii Martiri Brâncoveni” nu e mare şi devine adesea neîncăpătoare nu doar la slujbe, ci şi la anumite activităţi pe care preotul le iniţiază. Preotul paroh s-a implicat în multe proiecte, ştiind că menirea Bisericii nu este doar aceea de a se îngriji de mântuirea sufletelor credincioşilor săi, ci e nevoie de mai mult.
În biserică au fost organizate expoziţii, concerte, lansări de carte, iar zilele importante din istoria românilor sunt sărbătorite cu sfinţenie.
”Am lăsat biserica la dispoziţia tuturor celor care au dorit să beneficieze de un spaţiu primitor şi un spaţiu nu laic, dar religios. Eu cred că ne-a ieşit fiecare activitate şi fiecare eveniment şi-a atins scopul. De fapt, scopul fiecărei activităţi pe care o facem aici este de a susţine românismul, pentru că dincolo de faptul că suntem în biserică şi că ne ocupăm de partea spirituală, unul dintre scopurile noastre este să ţinem închegată comunitatea românilor de la Soroca şi să ajutăm promovarea Bisericii Ortodoxe Române şi a culturii româneşti în spaţiul acesta de la marginea ţării, de aici de unde, cum spunea marele Eminescu, porneşte românismul – de la Nistru pân’ la Tisa”, afirmă părintele.
Cum situaţia financiară a multor oameni din zonă este precară şi pentru că fapta bună nu trebuie să aibă încetare, după cum spune preotul, Biserica ”Sfinţii Martiri Brâncoveni” derulează şi activităţi social-filantropice, fiind implicată în sprijinirea persoanelor vârstnice aflate în nevoie şi a familiilor defavorizate.
”Noi continuăm liturghia oferind servicii sociale pentru cât mai mulţi dintre beneficiarii noştri. Chiar acum avem în desfăşurare un proiect susţinut de Help Age International Moldova, proiect dedicat vârstnicilor, pe care îl facem cu voluntari seniori. Beneficiari sunt moldoveni şi ucraineni, fiind vorba de un proiect axat pe susţinerea vârstnicilor din cele două etnii. Le oferim un spaţiu sigur, avem un centru social, acolo unde o dată pe săptămână ei vin, participă la diferite activităţi. Astfel ies din casă, socializează, devin mai deschişi, ies din monotonia vieţii. Din păcate şi în Moldova, când omul iese la pensie, intră într-un con de umbră şi rămâne undeva în casa lui, nimeni nu-l mai caută, nimeni nu-l mai doreşte, nu-i mai trebuieşte nimănui. Noi vrem să trecem peste toate aceste cutume şi să reuşim să-i ajutăm să fie împreună şi să aibă un loc al lor, unde să bea un ceai, să socializeze, să joace jocuri de societate”, explică părintele.
A venit în Soroca acum 12 ani, doar cu soţia şi copilul, pe care îl aveau atunci, pentru că între timp s-au mai născut doi prunci. Nu cunoştea pe nimeni. A adunat în jurul său oameni care aveau acelaşi crez. Când nici el nu credea că visul de a face o biserică în Soroca i se va împlini, a avut sprijin din partea câtorva oameni inimoşi. Unul dintre ei este profesoara Ana Bejan, care şi-a pus toată viaţa în slujba culturii şi a ideii de unitate, nu doar cât vremelnic a fost prefect al judeţului Soroca sau deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
”La Soroca s-a format o comunitate religioasă extraordinară. Aici vin oamenii, mulţi dintre ei intelectuali, pentru că e creat un mediu spiritual şi moral şi e un centru de cultură extraordinar. Părintele a fost un bun pescar de oameni, cum scrie şi Sfânta Scriptură, pentru că la început făcea slujba cu patru, cinci oameni, iar acum are o comunitate foarte mare. Noi ne mândrim că avem această biserică, datorită părintelui, datorită doamnei preotese. Niciodată nu uit să o prezint peste tot şi să spun că puterea preotului este doamna preoteasă. Dacă preotul are o soţie înţeleaptă, înţelegătoare şi cu suflet mare, atunci poate face multe”, este de părere Ana Bejan.
Dacă ar fi fost după dorinţa sa, părintele Sorin Huluţă nu şi-ar fi luat cetăţenie moldovenească. A făcut un compromis şi a devenit cetăţean moldovean numai pentru a se descurca prin hăţişul legislativ de care s-a lovit când a început să ridice lăcaşul de cult în care slujeşte. A creat, aşa cum îi place să spună, pe lângă mica sa familie, familia mare a creştinilor de la Soroca, familie pe care nu ar mai schimba-o acum pe nimic.
”Dacă ar fi s-o iau de la început, numai aici aş vrea să fie şi dacă ar fi cumva să nu mai fiu preot şi să plec înapoi peste Prut, acolo nu mi-aş mai dori să fac preoţie. Am făcut-o zic eu atât de intens aici, încât n-aş putea să-mi exercit preoţia în altă parte, ci doar aici, cu aceşti oameni, cu basarabenii mei dragi. (…) Eu sunt şi de-acolo şi de-aici, mai mult de-aici. Şi în România e acasă, dar mai mult la Soroca e acasă, pentru că aici sunt oamenii pe care îi iubesc şi pentru care Hristos m-a pus preot în mijlocul lor”, mărturiseşte preotul.
