AcasăStiri generaleInvitaţi speciali din SUA, Marea Britanie şi Italia - la Bucharest Photofest

Invitaţi speciali din SUA, Marea Britanie şi Italia – la Bucharest Photofest

Invitaţi speciali din SUA, Marea Britanie, Italia, Grecia, Japonia, Islanda, Indonezia, Japonia şi Ungaria vor fi prezenţi în perioada 1 – 9 octombrie la cea de-a şaptea ediţie a Bucharest Photofest, informează un comunicat transmis AGERPRES.

‘Anul acesta, festivalul internaţional de fotografie al capitalei s-a aflat într-o situaţie inedită. Reprogramând pentru mai 2022 o ediţie ce trebuia să aibă loc anul trecut şi organizând în paralel ediţia curentă, am fost determinaţi să menţinem toate planurile şi să privim cu încredere spre viitor. Acesta este şi cuvântul cheie al ediţiei din acest an: încredere. Un nou început, o aspiraţie la mai bine pentru noi toţi, dar în egală măsură şi curaj. Conceptul proiectului nostru este de a grupa cea mai mare parte a evenimentelor din program într-o temă, iar subiectele alese, poveştile şi experienţele artiştilor invitaţi autentifică demersul nostru. Expoziţiile, de exemplu, pot fi un semnal de alarmă, iar prelegerile şi prezentările pot fi motiv de încurajare, de inspiraţie. Vă invităm pe toţi să faceţi parte dintr-o nouă experienţă vizuală, intensă şi captivantă la Bucharest Photofest’, a declarat Ionuţ Trandafirescu, directorul şi fondatorul Bucharest Photofest.

Ediţia de anul acesta a Bucharest Photofest se desfăşoară în mai multe spaţii din Bucureşti şi reuneşte în cele nouă zile aproximativ 30 de evenimente grupate într-o temă – ‘Trust / Încredere’: expoziţii, proiecţii de film, showcases, discuţii şi dezbateri, ateliere practice, proiecţii şi instalaţii video, dar şi concerte live. Toate evenimentele din program sunt cu intrare liberă pentru public, iar participarea la ateliere se realizează pe bază de înscriere.

Cea de-a şaptea ediţie a festivalului pune accentul pe multă interacţiune, exemple în acest sens sunt atelierele practice despre fotografie, dar şi despre videografie, plimbările în oraş pentru fotografie urbană şi, mai ales, în prima zi de festival un eveniment special are loc la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică ‘I.L. Caragiale’ din Bucureşti intitulat ‘Perspective şi imagini în medium format şi large format’, susţinut de profesori ai universităţii de la secţia fotografie.

Unul dintre invitaţii de marcă ai festivalului este artistul Sigurethur Olafur Sigurethsson (Islanda) care va susţine o prezentare despre activitatea sa de fotojurnalist şi bogata sa experienţă în zona fotografiei documentare.

Printre evenimentele din agenda acestui an se mai numără atât expoziţiile de neratat The land of the sea – Irene Barlian (Indonezia), Rewired – Felicia Simion (România), Dispatches from Malawi – Danilo Arenas (Japonia), Greece’s Dirty Secret – Anna Pantelia (Grecia), Emotions – Rareş Beşliu (România), cât şi prezentările şi poveştile semnate de Radu Diaconescu, Adrian şi Roxana Cârmaciu sau cele ale lui Alin Anghelovici.

O prelegere importanţă este susţinută de specialiştii, curatorii şi fotografii italieni Alessandra Capodacqua, Donata Pizzi, Steve Bisson cu titlul ‘Empowering the Female Gaze’.

Bucharest Photofest, ajuns la cea de-a şaptea ediţie în 2022, este un festival-platformă care şi-a asumat misiunea de a intermedia accesul publicului larg la unele dintre cele mai importante, actuale şi relevante repere din fotografia autohtonă şi internaţională.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks