Preşedintele executiv al Asociaţiei Editorilor din România, Mihai Mitrică, a propus joi, în deschiderea celei de-a VII-a ediţii a Salonului de Carte Bookfest de la Târgu Mureş, o soluţie pentru reducerea consumului de energie electrică, prin stingerea televizorului şi aprinderea unei veioze pentru citit.
‘Aş vrea doar să le reamintesc celor care poate vor urmări această ceremonie (de deschidere a Salonului de Carte Bookfest Târgu Mureş, n.r.) faptul că ne propunem cu toţii să economisim energie electrică din motive pe care le cunoaşteţi foarte bine. Şi cred că dacă stingem televizorul, din cele 5 sau 6 ore pe care le consumă românul la televizor în fiecare zi, măcar jumătate de oră, ca să deschidem o veioză, putem să contribuim şi la acest deziderat’, a arătat Mitrică.
Salonul de Carte Bookfest a revenit după trei ani la Târgu Mureş cu ediţia a VII-a, începând de joi până duminică, iar în acest interval editurile Humanitas, Polirom, ART, Curtea Veche Publishing, Nemira, Corint, For You, ALL, Andreas, Niculescu-Oxford, Litera, RAO, Herald, Pearson – Excellent English Education, Antim Ivireanul, Betta, Garabontzia şi Diana Press oferă peste 30.000 de volume.
Majoritatea editurilor au anunţat reduceri cu până la 50% faţă de preţul din librării.
Pe parcursul Salonului de Carte Bookfest, la Teatrul Naţional Târgu Mureş publicul îi poate întâlni pe Cristian Tudor Popescu, Radu Paraschivescu, Sabina Fati, István Téglas, Alina Nelega, Alexandru Stermin, Ioana Bot, Florin Bican, Peter Demeny, Denisa Comănescu, Lidia Bodea şi mulţi alţii.
Accesul publicului la toate evenimentele este gratuit, iar intervalul de vizitare este 10,00 – 20,00, în toate cele patru zile de Bookfest. AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)