Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID) a pus, joi, în consultare publică un proiect de hotărâre de guvern prin care este actualizată valoarea granturilor acordate tinerilor cercetătorilor pentru cercetare-dezvoltare prin programul ‘Carol I’.
Potrivit unui comunicat de presă al MCID, proiectul de act normativ asigură, pe de-o parte, o flexibilizare şi o claritate a procesului de acordare a Grantului ‘Regele Carol I’, făcându-l ‘operaţional’, iar, pe de altă parte, actualizarea valorii granturilor, astfel încât acestea să devină atractive pentru studenţi.
‘Din prima zi de mandat la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării am ştiut că am o datorie morală faţă de toţi tinerii performanţi din România să fac mai mult decât până acum. Să mă asigur că le oferim un sprijin concret. Am lansat deja Programul ‘Henri Coandă’, care se află deja în avizare interministerială, iar operaţionalizarea Grantului ‘Regele Carol’ I este un pas complementar. Programul are un obiectiv cheie: întărirea legăturilor între olimpicii din România şi institutele noastre de cercetare, pentru a valorifica în ţară această resursă umană strategică. Deşi programul datează din 2017, acesta nu a fost niciodată implementat, din cauza condiţiilor restrictive, a procedurii şi a termenelor neclare privind depunerea cererilor. De aceea, nu există niciun bursier Carol I în ultimii cinci ani’, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, citat în comunicatul de presă.
Majorarea valorii granturilor se va face după cum urmează:
* Pentru laureaţii la olimpiade internaţionale:
– 6.000 euro pe an pentru medalia de aur/ premiul I;
– 5.500 euro pe an pentru medalie de argint/premiul II;
– 4.000 euro pe an pentru medalie de bronz/premiul III;
– 3.500 euro pentru menţiune;
* Pentru laureaţii la olimpiade naţionale:
– 4.000 euro pe an pentru medalie de aur/premiul I;
– 3.500 euro pe an pentru medalie de argint/premiul II;
– 3.000 euro pe an pentru medalie de bronz/premiul III;
– 2.500 euro pentru menţiune;
Totodată, pentru participarea la evenimente ştiinţifice internaţionale şi/sau pentru protecţia drepturilor de proprietate intelectuală – 1.000 euro/an pentru fiecare participant la grant.
‘Pentru o echipă formată din cel puţin 2 studenţi, din care minim unul olimpic, proveniţi din una sau mai multe universităţi, pentru materiale, subansamble şi subcontractări pentru realizarea unor demonstratoare tehnologice sau promovarea unor idei realizate în echipă, cu care aceasta se prezintă şi se clasifică la concursuri internaţionale de prestigiu: 5.000 euro pe echipă de 2/an, cu creşterea cuantumului în funcţie de numărul studenţilor membri ai echipei formate’, afirmă sursa citată.
De asemenea, proiectul de hotărâre de guvern oferă posibilitatea beneficiarilor grantului de a-şi alege un mentor pe durata cercetării, care să asigure o coerenţă şi o finalitate a procesului de cercetare, precizează comunicatul.