AcasăStiri generaleGiurgiu: Doi afgani depistaţi în timp ce încercau să intre ilegal în...

Giurgiu: Doi afgani depistaţi în timp ce încercau să intre ilegal în România, ascunşi pe osia unui TIR

Doi cetăţeni afgani au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră giurgiuveni în timp ce încercau să intre ilegal în România, ascunşi pe osia unui TIR ce transporta polistiren şi mobilă din Turcia pentru România.

‘În această dimineaţă, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au efectuat controlul specific asupra unui autocamion condus de un cetăţean bulgar, în vârstă de 47 de ani, care transporta polistiren şi mobilă din Turcia pentru România. În urma controlului fizic efectuat asupra mijlocului de transport au fost descoperite ascunse, pe osia semiremorcii autocamionului, două persoane de sex masculin. Persoanele în cauză nu deţineau documente de identitate asupra lor. În cadrul cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele depistate sunt de cetăţenie afgană, cu vârste de 23, respectiv 29 de ani. Aceştia au declarat că s-au urcat pe osia semiremorcii când se aflau pe teritoriul Bulgariei, fără sprijinul şoferului, cu intenţia de a ajunge în Germania’, se arată într-un comunicat de presă, emis vineri, de ITPF Giurgiu.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, persoanele depistate, şoferul şi mijlocul de transport au fost preluaţi de către reprezentaţii Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks