Administratorii mai multor terase din municipiul Arad au fost amendaţi de autorităţi pentru că, deşi au primit termene repetate pentru a se conforma şi a obţine autorizaţiile şi avizele cerute de lege, nu au făcut demersurile necesare şi au continuat să funcţioneze în ilegalitate luni de zile, sancţiunile aplicate ajungând la suma de 29.000 de lei.
În municipiul Arad au funcţionat, începând din primăvară, 127 de terase, iar Primăria a apelat în ultima perioadă la poliţiştii locali din subordine pentru a verifica în ce măsură patronii s-au conformat, după somaţii care au fost date începând cu luna mai.
Primăria a transmis, luni, că în luna mai, 97 dintre terase au fost sancţionate contravenţional în prima fază cu avertisment scris, primind termen să intre în legalitate. După termenul de 30 de zile, circa 20 dintre localuri încă nu au făcut demersuri pentru a obţine autorizaţii, fiind amendate. După alte două luni, firmele cu probleme au fost verificate din nou, ‘constatându-se că o parte dintre acestea nu au făcut niciun demers pentru a intra în legalitate, fapt pentru care un număr de 13 agenţi economici au fost sancţionaţi cu amendă contravenţională cuprinsă între 2.000 şi 2.500 de lei, însumând 29.000 de lei’.
Primăria Arad arată că firmele care funcţionează ilegal nu au autorizaţie privind desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică pentru interior şi pentru terase, ori nu au aviz orar de funcţionare.
‘La sfârşit de sezon estival se evidenţiază faptul că aproximativ 75% dintre societăţile comerciale care dispun de terase îşi reglementează această activitate doar în urma demersului efectuat în fiecare an de poliţiştii locali cu atribuţii de control comercial în verificarea legalităţii funcţionării acestora. Deţinerea avizelor şi aprobărilor necesare este însă o cerinţă a legii, ce nu poate fi ignorată fără a suporta rigorile actelor normative’, a mai transmis Primăria Arad.