Ordonanţa de urgenţă în baza căreia va fi obligatorie prezenţa femeilor în consiliile de administraţie ale întreprinderilor de stat se va afla în curând pe masa Guvernului, anunţă ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea.
Ea a menţionat că proiectul a fost prezentat colegilor din Guvern şi că a obţinut ‘garanţia avizării’ din partea vicepremierului Sorin Grindeanu, în contextul în care Ministerul Transporturilor are în subordine ‘cele mai multe societăţi şi companii naţionale’. Potrivit Gabrielei Firea, ministrul Economiei, Florin Spătaru, a acordat deja avizul necesar proiectului.
‘În cel mai scurt timp vom veni cu această ordonanţă de urgenţă pe masa Guvernului şi din momentul publicării în Monitorul Oficial femeile nu vor mai fi absente din consiliile de administraţie ale întreprinderilor de stat’, a arătat Gabriela Firea, într-o declaraţie susţinută la Palatul Parlamentului.
Ea a precizat că este vorba despre un proiect la care s-a lucrat în aceste luni şi care constituite ‘o premieră’ pentru România.
‘Nu va fi un aspect facultativ, ci o obligativitate, ca în toate consiliile de administraţie, fie că sunt de cinci sau de şapte membri, din întreprinderile de stat, companii şi societăţi naţionale, din acestea să facă parte şi doamne, pentru că, din păcate, deşi suntem europeni, deşi ne dorim să manifestăm public respectul faţă de doamne în toate domeniile de activitate, am constatat cu stupoare că în companiile şi societăţile de stat au acces la poziţii de decizie foarte puţine femei. Sunt consilii de administraţie întregi fără nicio doamnă. Şi atunci, împreună cu o confederaţie patronală a femeilor, am gândit acest proiect’, a spus Firea.