AcasăStiri generaleTurneul Violoncellissimo 2022 începe vineri, la Oradea

Turneul Violoncellissimo 2022 începe vineri, la Oradea

Ansamblul Violoncellissimo, format la iniţiativa violoncelistului Marin Cazacu, demarează vineri Turneul naţional Clasic la puterea a treia – Violoncellissimo 2022, intitulat la ediţia de anul acesta ‘Euforica’, cu un prim concert la Sala Filarmonicii din Oradea, informează un comunicat transmis AGERPRES.

‘A crea muzică şi a te bucura de ea este ţelul suprem al oricărui interpret sau compozitor. Am început împreună cu studenţii mei acest proiect cu mulţi ani în urmă, proiect ce mi-a adus mari satisfacţii atât pedagogice, cât şi artistice’, a afirmat violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu.

Potrivit sursei citate, cei care vor veni pe 30 septembrie la concertul de la Oradea îi vor putea spune ‘La mulţi ani!’ maestrului violoncelist, care îşi va serba ziua de naştere pe scenă.

Turneul continuă pe 1 octombrie, de Ziua Internaţională a Muzicii, cu un concert extraordinar la Palatul Cultural din Arad. Următoarele concerte vor avea loc pe 5 octombrie, la Sibiu, Sala Thalia, pe 9 octombrie la Bucureşti, Ateneul Român, pe 16 octombrie la Piatra Neamţ, Sala Consiliului Judeţean, pe 17 octombrie la Chişinău, Sala cu Orgă, pe 20 octombrie la Bistriţa, Palatul Culturii, pe 21 octombrie la Cluj-Napoca, Opera Maghiară de Stat, pe 22 octombrie la Deva, Centrul Cultural Drăgan Muntean, şi pe 23 octombrie la Ploieşti, Sala Filarmonicii.

‘Noi, violonceliştii, ne confruntăm în continuare cu confuzia pe care o generează în rândul unor categorii de public apariţia noastră pe stradă cu un instrument pus într-o cutie modernă de fibră de sticlă, confundat uneori cu un ţambal, alteori cu un trombon, contrabas şi chiar navă spaţială’, a mai spus violoncelistul Marin Cazacu.

Programul muzical va cuprinde G. Fr. Handel – Passacaglia, P.I. Ceaikovski – Aria lui Lensky, Astor Piazzolla – Oblivion şi Libertango, Jacques Offenbach – Can Can, Johann Schrammel – Marş, Dimitri Şostakovici – Vals, Suită folclorică românească, Radu Sinaci – Tribute to Mozart, Radu Sinaci – Beethoven Rocks, Saint Saens / Radu Sinaci – Bacchanale, Sabin Pautza (arr.) – The Final Countdown, Mozart/Say – Alla Turca Jazz Rock.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks