Proiectul ‘Stop the war in Ukraine’, iniţiat în primăvară de mai mulţi artişti români şi ucraineni în faţa Ambasadei Rusiei, va ajunge în municipiul reşedinţă pe 7 octombrie, de ziua lui Vladimir Putin, în cadrul unei acţiuni a Rotary Club Râmnic demarată cu scopul de a-i sprijini financiar pe refugiaţii din ţara vecină aflaţi în prezent în Vâlcea.
‘Manifestarea este gândită, susţinută şi dedicată de către Rotary Club Râmnic în totalitate strângerii de fonduri pentru refugiaţii conflictului armat iscat în 24 februarie. Dintre cei 7,4 milioane împrăştiaţi în toate colţurile lumii, circa 700 sunt adăpostiţi momentan în judeţul Vâlcea, dintr-un total de circa 1.500 care au trecut pe aceste maluri ale Oltului de la debutul ostilităţilor. ‘Operaţiunea artistică specială’ declanşată în primăvară a adus în prim plan printuri după lucrări ale artiştilor ucraineni, sculpturi şi instalaţii înfăţişând, printre altele, râuri de sânge, încălţăminte împrăştiată aleatoriu, corpuri şi jucării incendiate, plus o cutie poştală pentru mesaje către preşedintele rus, de a cărui aniversare este organizat şi vernisajul acestei expoziţii istorice pentru Vâlcea şi vâlceni’, au transmis rotarienii din Râmnic.
Pe 29 aprilie, nouă tineri artişti români, între care şi vâlceanca Alexandra Elena Ungureanu, au demarat acest proiect manifest împotriva războiului din Ucraina, expunând în Piaţa Regelui Mihai din Capitală, chiar în faţa Ambasadei Rusiei, o serie lucrări de artă inspirate de ceea ce se întâmplă în ţara vecină şi care vor putea fi cumpărate pe perioada cât vor fi expuse la Râmnicu Vâlcea.
‘Gesturile de solidaritate nu ne înnobilează, ci ne salvează; orice ajutor oferit vecinilor noştri este o investiţie în propria noastră securitate. Suntem puşi în faţa narcisismului malign al unui individ dispus, conform propriilor declaraţii, să provoace un dezastru nuclear dacă i se stă în cale – cu alte cuvinte, să sacrifice vieţile propriilor copii pentru a-şi răzbuna orgoliul rănit. Oricât am prefera să ne punem căştile în urechi, nu ne permitem luxul de a lua distanţa, cu atât mai puţin dacă luăm în calcul proximitatea pericolului. În acest spirit şi în speranţa că limbajul artei pătrunde la fel de adânc precum cel al gloanţelor, artiştii din cadrul proiectului ŤStop the war (in Ukraine)ť Daniel Loagăr, Alex Manea, Misha Diaconu, Mihai Ionuţ Rusen, Denis Nanciu, Sergiu Chihaia, Alexandru Ion, Cristian Seuşan, Andrei Cornea, Alexandru Răduţă, Kris Salmanis şi Alexandra Elena Ungureanu îşi reînnoiesc angajamentul faţă de Ucraina’, spun organizatorii.
Expoziţia ‘Stop the war in Ukraine’ va fi vernisată vineri, 7 octombrie, ora 18:00, la Muzeul de Istorie din Râmnicu Vâlcea şi va fi deschisă până pe 20 decembrie.